„I-am trimis un mesaj lui Orban pentru că este o persoană care a făcut multe pentru poporul său, chiar cu riscul vieții și în mijlocul a mii de dificultăți. Dar aceasta este democrația și nu poți câștiga întotdeauna”, a declarat Salvini la postul de televiziune „Telelombardia”.
Politicianul italian s-a deplasat la Budapesta pentru a se implica în campania prim-ministrului ultranaționalist, aliatul său în Europa în cadrul grupului „Patrioților”, alături de spaniolii de la Vox și de francezii din „Rassemblement national”, formațiunea de extrema dreaptă a Marinei Le Pen.
În opinia sa, înfrângerea lui Orban după 16 ani, cât s-a aflat la putere, se datorează „unui context internațional complicat, marcat de două războaie în desfășurare”, dar și faptului că Bruxellesul blocase fonduri în valoare de miliarde de euro pentru Ungaria din cauza îngrijorării legate de corupția din cadrul guvernului de la Budapesta și de atacurile acestuia la adresa statului de drept.
„Lui Orban i-au fost înghețate 20 de miliarde de euro la Bruxelles pentru că nu a permis migranților să intre în Ungaria. Este clar că situația economică era complexă pentru că el, fiind un om de cuvânt, spusese ‘nu’. L-a costat victoria”, a afirmat el.
Salvini i-a urat „mult succes celui care a câștigat”, fără a menționa numele învingătorului și viitorului prim-ministru, conservatorul Peter Magyar.
„Stânga se bucură, dar ei nu au fost acolo”, a replicat el.
Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a cărei partener de coaliție este Salvini, l-a felicitat duminică seară pe Peter Magyar pentru victorie, pe care a calificat-o drept clară.
Dar s-a referit și la Orban ca la un prieten, având în vedere binecunoscuta lor prietenie de mulți ani, deși „Frații Italiei” de extremă dreapta ai lui Meloni nu s-au alăturat grupării „Patrioții pentru Europa” ai lui Orban și Salvini, al treilea ca mărime în Parlamentul European.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!