Joia trecută, o explozie asemănătoare, revendicată de o grupare kurdă, a ucis o persoană şi a rănit serios alte 16.
Guvernatorul din Istanbul, care s-a deplasat de urgenţă la locul deflagraţiei, a declarat că unul dintre cei 6 răniţi este în stare gravă. Agenţia turcă de ştiri Anatolia i-a preluat afirmaţia, după ce anterior poliţia anunţase că există un mort.
La locul atentatului a fost demarată o anchetă care să stabilească tipologia explozibilului utilizat, cât şi modul de construcţie al bombei artizanale.
Magazinul unde ieri, în jurul orelor 19:30, s-a produs atentatul, se află situat într-un select district comercial, din vecinătatea aeroportului aflat pe partea europeană a Istanbulului.
Teroriştii şi-au amplasat bomba chiar la intrarea în supermarket, acolo unde clienţii îşi lasă de obicei sacoşele înainte de a merge la cumpărături.
Şeful poliţiei locale a declarat că magazinul nu şi-a instalat un sistem de camere cu circuit închis, ceea ce a făcut ca bagajul abandonat în care se afla bomba să treacă neobservat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!