Confruntat cu o populație precaută în privința războiului, cu rate de aprobare scăzute și cu presiuni din partea unor aliați pentru a-și contura obiectivele de război în termeni mai preciși și mai consecvenți, Trump a insistat că SUA au distrus marina și forțele aeriene iraniene și i-au paralizat programele de rachete balistice și nucleare.
Dar președintele american a refuzat să prezinte un plan concret pentru a încheia războiul, intrat acum în a cincea săptămână, dincolo de a spune că SUA vor termina treaba ‘foarte repede’.
‘Avem toate cărțile. Ei nu au niciuna’, a spus Trump de la Casa Albă în primul său discurs la oră de maximă audiență de când SUA și Israelul au lansat războiul împotriva Iranului, la 28 februarie.
Trump a bifat rapid peste câteva probleme majore nerezolvate, cum ar fi statutul uraniului îmbogățit al Iranului și accesul prin Strâmtoarea Ormuz, o rută majoră pentru aprovizionarea globală cu petrol pe care Iranul a închis-o efectiv.
Strâmtoarea, a spus el, se va deschide ‘în mod natural’ odată ce războiul se va termina.
Discursul de 19 minute al lui Trump nu a oferit prea multe noutăți și nici suficiente garanții americanilor și aliaților SUA, tot mai afectați de prețurile la pompă și tot mai iritați de acest război.
Acțiunile au scăzut, dolarul s-a consolidat, iar prețul petrolului a crescut la scurt timp după comentariile lui Trump, reflectând sentimentul larg răspândit că este probabil ca acest conflict să mai continue.
‘Înapoi la Epoca de Piatră’
Președintele și consilierii săi au oferit explicații și cronologii în privința acestui război care s-au tot schimbat, același lucru fiind valabil și atunci când a fost vorba să clarifice care sunt solicitările lor la adresa Iranului pentru ca acest război să se încheie. Deși a prezentat Iranul ca fiind ‘castrat’ din punct de vedere militar, Trump a afirmat totodată miercuri seară că SUA vor lovi puternic națiunea timp de încă două sau trei săptămâni.
Dacă noii lideri ai țării nu vor negocia în mod satisfăcător, a spus el, SUA vor începe să atace infrastructura de generare a energiei electrice și petrolieră a națiunii.
În timp ce Trump vorbea, sirenele aeriene răsunau atât la Doha, cât și la Tel Aviv, ilustrând modul în care Republica Islamică este în continuare capabilă să facă ravagii în Orientul Mijlociu, în ciuda pierderilor mari suferite, remarcă Reuters.
‘Îi vom lovi extrem de puternic în următoarele două-trei săptămâni. Îi vom readuce în Epoca de Piatră, unde le este locul’, a spus Trump.
‘Între timp, discuțiile sunt în desfășurare’, a adăugat președintele american.
‘Totuși, dacă în această perioadă nu se încheie niciun acord, avem ochii ațintiți asupra unor ținte cheie’, a continuat el.
Cu o zi mai devreme, Trump le-a declarat reporterilor că Teheranul nu trebuie să încheie un acord ca o condiție prealabilă pentru o calmare a conflictului.
Deși președintele american a recunoscut miercuri pe scurt îngrijorările în creștere ale americanilor că războiul face ca benzina să devină inaccesibilă, el a insistat că prețurile vor scădea în curând și că toate creșterile de prețuri sunt în principal din vina Iranului. Trump a adăugat că țările care își obțin cea mai mare parte a aprovizionării cu petrol din regiunea Golfului ar trebui să preia inițiativa în deschiderea Strâmtorii Ormuz.
Regatul Unit, Franța și alți aliați ai SUA au declarat că sunt dispuși să ajute la menținerea strâmtorii deschise, dar numai după încetarea ostilităților, amintește Reuters.
‘Pot face asta cu ușurință’, a spus Trump.
‘Vom fi de ajutor, dar ei ar trebui să preia inițiativa în protejarea petrolului de care depind cu disperare’, a susținut el.
Trump și-a exprimat furia față de faptul că aliații NATO nu s-au oferit să ajute la deschiderea strâmtorii, amenințând chiar că se va retrage din Alianța Atlantică. Deși declarase pentru Reuters mai devreme în cursul zilei de miercuri că va discuta în discursul său despre relația SUA cu NATO, pentru a-și exprima ‘dezgustul’ față de Alianță, el nu a menționat blocul comunitar în intervenția sa de 19 minute.
Trump le transmite țărilor afectate de penuria de combustibil să ‘cumpere petrol din SUA’
Trump le-a sugerat totodată țărilor afectate de actuala penurie de combustibil să cumpere petrol din Statele Unite.
‘Cumpărați petrol din Statele Unite ale Americii. Avem din belșug. Avem atât de mult’, a insistat Trump, citat de dpa.
De asemenea, el a îndemnat aceste țări să își asume responsabilitatea pentru securizarea acestei căi navigabile cruciale.
‘Trebuie să o prețuiască. Trebuie să pună mâna pe ea și să o prețuiască. Pot face asta cu ușurință’, a spus Trump.
Potrivit AFP, președintele american a promis totodată că nu va abandona statele din Golf, vizate de Iran care a recurs la represalii după atacurile israeliano-americane.
‘Vreau să le mulțumesc aliaților noștri din Orientul Mijlociu: Israel, Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Bahrain. Au fost extraordinari și nu vom permite să sufere nici cel mai mic prejudiciu sau eșec’, a declarat președintele SUA, adresându-se poporului american de la Casa Albă.
Trump justifică războiul cu Iranul: ‘Au vrut să-și reconstruiască programul nuclear în altă parte’
Președintele SUA a insistat totodată că Iranul încerca ‘să-și reconstruiască programul nuclear în cu totul altă parte’ și de aceea a trebuit ‘să terminăm cu ei’.
În discursul său către națiune, președintele american a mai afirmat că, după atacul din iunie anul trecut asupra instalațiilor militare iraniene, Teheranul își reconstruia programul de rachete și ar fi putut lovi teritoriul SUA, lucru pe care experții îl contestă, remarcă EFE.
‘Regimul a căutat să-și reconstruiască programul nuclear în cu totul altă parte, lăsând să se înțeleagă foarte clar că nu avea nicio intenție să abandoneze încercarea de a obține arme nucleare. De asemenea, își construiau rapid arsenalele de rachete balistice convenționale și ar fi putut avea în curând rachete care ar fi ajuns în Statele Unite, Europa și practic oriunde în lume’, a adăugat Trump. ‘Ar fi fost o amenințare intolerabilă ca acești teroriști să aibă o armă nucleară’, a insistat Trump.
Potrivit președintelui american, Iranul se afla foarte aproape de a dobândi o bombă nucleară și de aceea a trebuit să înceapă campania de bombardamente.
Trump amenință Iranul cu atacuri cu rachete dacă începe să mute uraniul
Președintele american a minimalizat importanța uraniului puternic îmbogățit, despre care se crede că este îngropat în Iran.
Instalațiile nucleare iraniene au fost lovite atât de puternic în atacurile aeriene din iunie anul trecut, încât ar dura luni de zile să se apropie de uraniu, a declarat Trump, potrivit dpa.
Situația este monitorizată îndeaproape cu ajutorul sateliților, a adăugat el.
Dacă ar fi detectată chiar și cea mai mică mișcare a iranienilor, aceștia ar fi loviți ‘foarte puternic’ cu rachete, a spus el.
Președintele american s-a referit direct la uraniul puternic îmbogățit, despre care se crede că se află îngropat sub instalațiile nucleare ale Iranului. În schimb, a vorbit despre ‘praf nuclear’, un termen pe care l-a folosit anterior pentru a se referi la stocul de uraniu al Iranului.
Americanii vor ca războiul să se încheie
Într-un sondaj Reuters/Ipsos realizat timp de trei zile la sfârșitul săptămânii trecute, de vineri până duminică, 60% dintre alegători au declarat că dezaprobă războiul, în timp ce 35% sunt de acord cu acesta. Circa 66% dintre respondenți au spus că SUA ar trebui să acționeze pentru a pune capăt rapid implicării lor în război, chiar dacă asta ar însemna neatingerea obiectivelor stabilite de administrație.
Între timp, Trump a cochetat cu opțiuni atât pentru escaladarea, cât și pentru detensionarea conflictului, iar următoarele sale decizii sunt neclare, chiar și pentru unii consilieri apropiați. Discursul său nu a clarificat suplimentar lucrurile.
Oficiali ai administrației au adus în discuție executarea unei operațiuni îndrăznețe de confiscare fizică a stocurilor rămase de uraniu puternic îmbogățit ale Iranului, precum și operațiuni terestre pentru a confisca anumite teritorii strategice – între care părți din coasta Iranului și Insula Kharg, prin care Iranul exportă marea majoritate a petrolului său.
Mii de soldați americani continuă să navigheze spre regiunea Golfului, indicând faptul că președintele Trump dorește să-și păstreze deschise opțiunile militare.
Republicanul le-a cerut americanilor ‘să vadă acest conflict din perspectivă’, menționând că războaiele anterioare din Irak, Vietnam și Coreea au necesitat o implicare mult mai lungă a SUA.
Reprezentație plată?
Reuters remarcă faptul că discursul de miercuri seară i-a oferit președintelui Trump un număr important de telespectatori la o oră de maximă audiență și o șansă de a se reconecta cu alegătorii. De altfel, Trump și-a făcut o intrare dramatică, trecând prin ușile duble de la reședința sa de la Casa Albă pentru a se apropia de podium.
Dar, în următoarele 19 minute, a vorbit pe un ton în mare parte reținut într-o cameră slab luminată, ținându-se de puncte de discuție deja binecunoscute în loc să-și clarifice motivele pentru care a dus SUA în război.
Reprezentația sa de miercuri seară a fost departe de aparițiile publice obișnuite ale fostei vedete de reality TV, care s-a aflat probabil în fața celui mai mare public al său de la discursul despre Starea Uniunii din februarie, mai notează agenția de presă britanică.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!