‘Începem acum procesul de curățare a Strâmtorii Ormuz, ca o favoare pentru țările din întreaga lume, inclusiv China, Japonia, Coreea de Sud, Franța, Germania și multe altele’, a scris Trump pe platforma sa Truth Social. ‘În mod incredibil, ele nu au curajul sau voința de a face acest lucru singure’, a susținut el.
Nu este clar la ce se referă Trump când menționează ‘curățarea’ strâmtorii, dacă este vorba despre simpla curățare de eventuale mine plasate acolo de Iran sau despre securizarea zonei în fața unor atacuri iraniene asupra navelor comerciale. Potrivit publicației Axios, care citează un oficial american, mai multe nave ale Marinei SUA au traversat sâmbătă Strâmtoarea Ormuz.
În același mesaj, postat în timp ce în capitala pakistaneză Islamabad au loc negocieri americano-iraniene, Trump a afirmat despre Iran că ‘singura lor carte în mână este amenințarea ca o navă să poată ‘lovi’ una dintre minele lor navale’ în Strâmtoarea Ormuz. Dar el a asigurat că forțele navale iraniene nu mai pot plasa mine întrucât ‘toate cele 28 de nave ale lor plasatoare de mine zac pe fundul mării’ în urma campaniei de bombardamente americano-israeliene lansată pe 28 februarie.
Ca represalii după războiul pornit împotriva sa de SUA și Israel, Iranul a blocat de facto acest coridor navigabil esențial exportului petrolului și gazului din Golf, amenințând că va ataca acolo orice navă ce are legături cu SUA, Israel și cu aliații acestora.
Iranul a acceptat să deblocheze Strâmtoarea Ormuz prin armistițiul convenit în noaptea de marți spre miercuri cu SUA pentru o perioadă de două săptămâni, dar în practică strâmtoarea este în continuare blocată și puținele nave care o tranzitează o fac numai cu aprobare din partea Teheranului, care consideră o încălcare a armistițiului continuarea bombardamentelor israeliene în Liban.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!