Un alt militar irakian şi şase poliţişti au fost răniţi în timpul raidului, declanşat în baza informaţiilor oferite de un irakian ce fusese răpit de insurgenţi, au anunţat forţele de ordine.
Forţele americane au anunţat că un irakian a fost răpit la Mahmudiya, la sud de capitală, şi a fost transportat apoi într-o locuinţă aflată în cartierul Mansur din Bagdad, de unde a reuşit să scape şi a ajuns la comsiariatul local.
El a spus poliţiei unde se afla casa respectivă, indicând că în imobil se află şase rebeli. Astfel, poliţia a demarat o operaţiune comună americano-irakiană care a vizat locuinţa.
O parte a imobilului a fost incendiată în timpul confruntării, fiind găsite cinci cadavre carbonizate ale presupuşilor insurgenţi. Un alt suspect a fost reţinut. Poliţia a anunţat că a găsit o ascunzătoare de arme în locul respectiv.
Citiți principiile noastre de moderare aici!