‘Miniștrii de externe ai UE tocmai au făcut pasul decisiv de a desemna Gardienii Revoluției din Iran drept organizație teroristă. Orice regim care ucide mii de persoane în rândul propriilor cetățeni se îndreaptă spre propria dispariție’, a declarat Kallas pe rețeaua socială X.
‘Represiunea nu poate rămâne fără răspuns’, a mai spus ea, în marja unei reuniuni a miniștrilor de externe ai UE.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat joi decizia statelor membre ale UE de a desemna Gardienii Revoluției drept ‘organizație teroristă’.
”Terorist’ este într-adevăr termenul potrivit pentru a descrie un regim care reprimă brutal demonstrațiile propriului popor’, a subliniat șefa executivului european pe platforma X.
Miniștrii de externe ai UE au aprobat includerea Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (CGRI) din Iran pe lista cu organizații teroriste a Uniunii Europene. UE se alătură astfel în acest demers altor țări precum Statele Unite, Canada și Australia.
Franța a anunțat miercuri că este pregătită să sprijine această decizie, ca răspuns la ‘cea mai violentă’ represiune din istoria recentă a Iranului.
UE a decis, de asemenea, joi să sancționeze mai mulți oficiali iranieni, între care ministrul de interne, șeful poliției și mai mulți lideri ai CGRI. Lista acestor oficiali iranieni a fost publicată joi în Jurnalul Oficial al UE.
În total, aproximativ 21 de entități și indivizi sunt vizați de aceste sancțiuni, care includ o interdicție de călătorie în UE și înghețarea activelor lor în interiorul UE.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XUniunea bolnavă e desemnată ca și cancerul tarilor din est.
-
Voi tineti cu dicatatorii, ce surpriza!
-
Cancerele umanitatii sunt: regimul putinist, cel in Coreea de Nord, cel din Belarus, regimul taliban, regimul teocratic din Iran si mai sunt cateva in Africa. Si ca sa vezi minune: toate sunt prietene unele cu altele.
-
E desemnată doar de capetele pătrate plecate în fața Rusiei
-
Iar ai omis medicația, putinizatule 🤦🏻♂️
Ok,dar asta e cea mai nebăgat în seama în lume.Are atâta răutate în ea,fata de kgb-ist ,acuma revopsit și o rusofoba,fără niciun rezultat.Vrem UE dar cu competenți!
-
Sa fii rusofob in ziua de azi nu e nici o rusine.