VATICAN. Provenea dintr-o familie obişnuită, cu un tată poliţist şi o mamă bucătăreasă, care şi-a abandonat curând slujba pentru a se dedica familiei.

Un teolog rafinat, un mare erudit, un om timid, nu părea destinat unui asemenea rol de lider. Dar, în schimb, încă de pe vremea când se afla în Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, devenise unul dintre cardinalii punct de referinţă pentru întreaga Biserică din lume.

Toţi cei care l-au cunoscut îndeaproape relatează o mare capacitate de ascultare pe care a păstrat-o şi în anii care au urmat demisiei, Mănăstirea Mater Ecclesiae devenind un punct de referinţă pentru toţi cei care căutau un sfat, un cuvânt, o binecuvântare, conform ANSA.

Maestru în a predica într-o manieră accesibilă chiar şi despre cele mai complexe subiecte, în cei aproape opt ani de pontificat a întâlnit milioane de oameni, a făcut zeci de călătorii internaţionale şi, în Italia, a scris mai multe enciclice axate pe dragoste şi speranţă. El a relansat şi a reînnoit doctrina socială a Bisericii, făcând-o mai potrivită vremurilor dificile ale lumii, pe fondul globalizării şi al creşterii sărăciei, al relativismului şi al furiei efemerului.

Numeroasele sale publicaţii, începând cu “Isus din Nazaret”, în mai multe volume, vor rămâne în istoria Bisericii. Un portret potrivit căruia credinţa nu este o listă de interdicţii, ci mai ales o relaţie de prietenie cu Dumnezeu.

În cursul pontificatului său, Benedict al XVI-lea a abordat problemele sărăciei şi ale Africii, ale tineretului, ale ecumenismului şi ale proclamării credinţei într-o lume secularizată. El a ridicat mai întâi covoarele, arătând praful care se îngrămădise dedesubt: el a fost cel care a vrut să se apuce de lupta împotriva pedofiliei în Biserică. Era cardinal când, în 2005, în meditaţiile de la Calea Crucii de la Colosseum, a spus fără menajamente: “Câtă murdărie există în Biserică, şi tocmai printre cei care, în preoţie, ar trebui să-i aparţină în totalitate!”.

După primii ani de viaţă în Marktl, şi-a petrecut adolescenţa în Traunstein. În ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial a fost înrolat în serviciile auxiliare antiaeriene, fiind în acelaşi timp membru oficial al Tineretului hitlerist. O notă care l-a costat multe acuzaţii şi critici, deşi era o condiţie “normală” pentru Germania în acei ani dificili.

A devenit preot la 29 iunie 1951, apoi şi-a luat doctoratul în teologie cu o teză despre Sfântul Augustin şi s-a calificat pentru a preda cu o lucrare despre Sfântul Bonaventura. A predat la mai multe universităţi din Germania: Freising, Bonn, Muenster, Tübingen şi Regensburg.

De asemenea, s-a numărat printre experţii care au lucrat alături de episcopi la Conciliul Vatican II.

În 1977, Paul al VI-lea l-a numit arhiepiscop de München, iar la 27 iunie l-a numit cardinal.

A participat la conclavurile care i-au ales pe Papa Luciani şi pe Papa Wojtyla în ’78.

În 1981, Ioan Paul al II-lea l-a numit prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. A fost preşedinte al Comisiei pentru pregătirea Catehismului Bisericii Catolice, vicedecan şi apoi decan al cardinalilor.

A fost ales Papă la 19 aprilie 2005, în al patrulea tur de scrutin. În cele din urmă, la 11 februarie 2013, a venit decizia surprinzătoare de a părăsi pontificatul. Înainte de el, Gregorio al XII-lea, la 4 iulie 1415, şi Celestin al V-lea, la 13 decembrie 1294, au mai făcut o astfel de alegere tulburătoare.

Sursa: MEDIAFAX