Ucraina. „Partea germană a acestor rachete a sosit ieri (marți), vă mulțumesc pentru asta”, a declarat Zelenski, citat de agenția de presă ucraineană Ukrinform.
Președintele Volodimir Zelenski a confirmat că, în timpul ultimei reuniuni în formatul Rammstein, Ucraina a ajuns la un acord cu partenerii săi pentru transferul a 35 de rachete Patriot.
„Acesta este unul dintre pachetele de apărare antiaeriană pe care le negociem periodic cu partenerii noștri. Ne-ar fi plăcut să primim mai mult, dar așa s-a întâmplat”, a remarcat președintele ucrainean, fără nicio altă precizare.
Germania, țara europeană care a oferit cel mai mare ajutor Kievului în contextul războiului de agresiune al Rusiei, conduce inițiativa axată pe consolidarea apărării antiaeriene a Forțelor armate ucrainene.
Ministerul Apărării german a confirmat marți furnizarea către Ucraina a unui nou pachet de rachete interceptoare, într-un efort coordonat cu aliații din Grupul de contact pentru apărarea Ucrainei, o alianță formată din peste 50 de țări.
„Am reușit să adunăm o altă parte din PAC-3 prevăzute în această inițiativă prin intermediul partenerilor noștri”, a declarat pentru EFE un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării, referindu-se la rachetele interceptoare fabricate de compania americană Lockheed Martin.
Acest ajutor alcătuit din PAC-3 „permite Ucrainei să aibă acces la sistemul de apărare antiaeriană Patriot de înaltă calitate pentru a se apăra împotriva atacurilor aeriene continue ale Rusiei”, a adăugat instituția condusă de ministrul german al apărării, Boris Pistorius.
Pistorius însuși a lansat în 12 februarie această inițiativă internațională pentru a furniza Ucrainei astfel de rachete interceptoare costisitoare de la Lockheed Martin, un produs militar de înaltă tehnologie al cărui cost unitar este estimat la aproximativ 3,7 milioane de dolari (aproximativ 3,2 milioane de euro).
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!