Madonna, în vârstă de 51 de ani, a
sosit duminică în Malawi,
însoţită de cei patru copii ai
săi, Lourdes, Rocco, David şi Mercy,
fetiţa adoptată la începutul acestui
an. David, băieţelul
cântăreţei, a fost înfiat tot din
Malawi, în 2008, împreună cu fostul ei
soţ, regizorul Guy Ritchie. Ieri, vedeta a
participat la ceremonia oficială de inaugurare a
unei şcoli de fete, construită prin
fundaţia ei, intitulată Raising Malawi. De
asemenea, tot prin intermediul fundaţiei sale,
Madonna a construit în Malawi un orfelinat
ultramodern şi a înfiinţat Consol Home,
un centru de zi pentru copii, care se ocupă de
creşterea şi educaţia a peste 10.000 de
micuţi. Madonna este cel mai bine
vândută cântăreaţă a
acestui secol, cu peste 200 de milioane de albume
vândute în întreaga lume.
C.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!