Ele alimentează scandalul legat de presupusele
infidelităţi ale sportivului. Tabloidul
britanic „News of the World” a publicat un
interviu cu patroana unui restaurant care afirmă
că a avut o legătură cu Tiger Woods.
Săptămânalul susţine că Mindy
Lawton, de 33 de ani, este prima amantă
cunoscută a jucătorului de golf,
însă precizează că cei doi s-au
despărţit la începutul lui 2007,
când el a început să se
întâlnească cu o chelneriţă
din Los Angeles de 24 de ani, Jamie Grubbs.
Ziarul britanic Sunday Mirror a afirmat, de asemenea,
că jucătorul de golf a avut o aventură
cu un manechin de 26 de ani, Jamie Jungers,
într-un hotel din Las Vegas. Sursa ziarului este
fostul logodnic al tinerei.
Tabloidul american The New York Daily News a evocat la
rândul său o aventură a lui Tiger Woods
cu o anume Cori Rist, care ar fi declarat “nu
comentez… pentru moment”. Site-ul TMZ.com a
asigurat că Woods avea o relaţie
extraconjugală cu o chelneriţă
new-yorkeză, pe nume Rachel Uchitel, şi
că accidentul rutier de vinerea trecută a
fost provocat de o dispută cu soţia sa din
cauza acestui motiv.
C.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!