Iată că, după o pauză de câţiva ani, Andreea s-a hotărât să revină pe podiumul de prezentare, ea fiind vedeta colecţiei de primăvară-vară 2009, creată de Răzvan Ciobanu pentru Irina Schrotter. Îmbrăcată într-un costum de baie cu paiete negre, decupat, care-i evidenţia picioarele lungi, lucrate intens la sala de fitness, Raicu a făcut furori.
Colecţia a cuprins 52 de ţinute şi, deşi spun că se completează reciproc, Ciobanu şi Schrotter au avut şi mici divergenţe. Astfel, patroana casei de modă care-i poartă numele a refuzat o anumită salopetă creată de Ciobanu, care, pe ultima sută de metri, nu a mai intrat în prezentare. La evenimentul care a avut loc la clubul Fratteli au fost prezente Andreea Marin Bănică şi sora sa, Cristina, dar şi surorile Roman.
Citiți principiile noastre de moderare aici!