Informaţia a fost făcută publică de solistul Anthony Keidis, într-un interviu pentru revista Rolling Stone. Trupa a decis să stea departe de scenă cel puţin 12 luni, din cauza stresului provocat de numărul mare de concerte susţinute în ultima vreme.
Fac pauză timp de un an
Reactualizat la:
LOS ANGELES - Membrii trupei Red Hot Chili Peppers au anunţat că vor sta departe de scenă cel puţin un an pentru a se ocupa de vieţile şi proiectele lor personale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Curtea de Apel București a dispus marți arestarea preventivă pentru 30 de zile a cetățeanului rus acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la acte de diversiune.
1
Local
ARAD. Un scandal la care au participat trei persoane, care a avut loc în municipiu, s-a soldat cu probleme mult mai mari pentru unul dintre cei implicați.
1
România
Deputatul Victor Ponta susține că pe tema zborului privat pe ruta București-Mykonos „se bat între ele găștile pe judecătorii de la Curtea Constituțională”.
1
UT Arad
Academia UTA a strâns 10 puncte din 12 posibile și se ține bine în clasamente.
Local
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad marchează în acest an 90 de ani de la înființarea unității. Aniversarea coincide cu Ziua Pompierilor din România, iar în 10 și 11 septembrie sunt programate activități deschise publicului, atât în subunitățile din județ, cât și în municipiu.
România
Serviciul Român de Informații (SRI), în cooperare cu DIICOT, MAI-DCCO, MApN-DGIA și servicii partenere externe, a prevenit comiterea unei acțiuni de sabotaj pe teritoriul României, cu implicarea unui cetățean rus stabilit în țara noastră, potrivit unui comunicat transmis marți de SRI.
1
Local
E.ON Energie avertizează clienții despre posibile fraude prin email, în cadrul unor mesaje transmise în numele furnizorului de gaze.
Citiți principiile noastre de moderare aici!