Chris Brown, în vârstă de 20 de ani,
va efectua zilele de muncă în folosul
comunităţii în Virginia. Potrivit
judecătorului, artistul va trebui să
strângă gunoiul, să spele maşini
şi să întreţină terenurile
publice. Brown va mai urma, timp de un an, un program
de prevenire a violenţei şi va trebui să
se prezinte o dată la trei luni în faţa
judecătorului pentru a fi evaluat.
Cântăreţul nu are voie să se
apropie la mai puţin de 91 de metri de Rihanna,
fosta sa iubită, pe care a agresat-o. În
iunie, Chris Brown a încheiat o
înţelegere cu parchetul american, care i-a
permis să evite închisoarea. Altfel, el ar
fi riscat o pedeapsă de până la cinci
ani de închisoare, după ce a fost pus sub
acuzaţie, la începutul lunii martie, pentru
comiterea unei agresiuni „de natură să
provoace răni grave” şi pentru
ameninţări cu moartea la adresa fostei sale
iubite.
C.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!