Cei doi s-au iubit şi au lucrat împreună, însă de la dragoste la ură n-a fost decât un pas. Acum, fâşneaţa brunetă strigă în gura mare că impresarul o hărţuieşte pentru că ea a refuzat cererea în căsătorie.
După Adina Postelnicu, liderul trupei de la Heaven, o altă solistă din showbiz-ul autohton îşi acuză fostul impresar de hărţuire sexuală, agresiune şi şantaj. La capătul unei idile de cinci ani cu Radu Baron (directorul casei de discuri RBA), Betty de la Etnic a decis să-şi dea în judecată fostul iubit. Conflictul dintre cântăreaţă şi impresar a pornit de la faptul că acesta ar fi cerut-o în căsătorie, însă ea l-a refuzat.
“M-a obligat să întreţin în continuare relaţii sexuale cu el. A zis că, dacă nu se întâmplă, mă dă afară din trupă. Oricum, l-am prins că mai făcea avansuri şi altor fete”, a dezvăluit solista la emisiunea “Poveştiri de noapte”, de la Acasă TV. Cei doi au început colaborarea în 2002, iar un an mai târziu s-au îndrăgostit, în ciuda diferenţei de vârstă: el avea atunci 40 de ani, iar ea doar 17. Deşi au fost împreună atâta amar de timp, Betty nu a recunoscut niciodată relaţia cu Radu Baron. Iată însă că problemele pe care le are acum au determinat-o să vorbească!
Şi ele au avut probleme cu impresarii!
Monica, pipăită de agentul italian
Un alt scandal de notorietate este cel dintre Monica Columbeanu şi impresarul italian Antonello de Gennaro. Soţia lui Iri şi-a acuzat agentul de hărţuire, după ce acesta a scos-o datoare în urma unei aşa-zise colaborări. “A trebuit să-i explic că nu suport să fiu luată de mâini sau în braţe de altcineva decât de membrii familiei mele”, a povestit Monica, în urmă cu două luni, în plin scandal cu impresarul italian.
Adina, hărţuită de Radu Groza
O altă idilă impresar-solistă i-a avut ca protagonişti pe Radu Groza şi Adina de la Heaven. În noiembrie anul trecut, magia s-a rupt însă şi au ieşit la iveală o grămadă de nenorociri. Solista şi-a acuzat fostul impresar de lovire şi de hărţuire sexuală şi a regretat că a amestecat viaţa profesională cu cea personală. “Am fost împreună, dar nu am întreţinut raporturi sexuale. Calvarul a început de când l-am refuzat”, a povestit Adina.
Citiți principiile noastre de moderare aici!