Celebritatea şi frumuseţea nu îţi asigură sută la sută o relaţie de lungă durată, mai ales când partenerul este mai interesat de munca sa. Într-o astfel de situaţie se află Miss Anglia, Laura Coleman, pe care iubitul ei, jucătorul de cricket, Stuart Broad, a lăsat-o pentru a se concentra asupra carierei lui. Perechea a fost într-o vacanţă romantică în Dubai, însă imediat după, starul de cricket, în vârstă de 22 de ani, i-a spus frumoasei blonde că prima lui dragoste rămâne sportul pe care îl practică.
„Am petrecut un timp minunat împreună. Dar cricketul ne-a ţinut despărţiţi mult timp. Am avut inima frântă că nu a mers, fiindcă îmi plăcea mult de el. Suntem ambii foarte independenţi şi avem cariere importante. Am luat împreună decizia de a ne despărţi”, a mărturisit britanica. Cei doi se cunoşteau încă de mici copii, dar şi-au dat seama că se iubesc abia în mai anul trecut.
Coleman a învins 49 de fete frumoase săptămâna trecută la Londra, urmând să reprezinte Anglia la Miss World, în Ucraina, pe 4 octombrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!