Actriţa şi regizoarea americană Angelina Jolie a condamnat public violenţele sexuale comise asupra femeilor din comunitatea rohingya din statul Rakhine din Myanmar, de unde mii de musulmani aparţinând acestei etnii, în urma unei operaţiuni militare, au fost nevoiţi să treacă graniţa şi să se refugieze în Bangladesh, informează Reuters.
România
Guvernul a prelungit vineri până la 30 septembrie perioada de aplicare a măsurilor de siguranță pe piața de energie electrică.
România
Procurorul Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, a fost suspendat din funcție, vineri, de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ultraj.
România
Custodele Coroanei Române, Margareta, a transmis vineri scrisori de condoleanțe Majestății Sale Regelui Haakon al VIII-lea și Majestății Sale Regina Sonja, după decesul Regelui Harald al Norvegiei.
Local
Consilierul USR Arad, Dorian Curcanu, a solicitat o intervenție rapidă privind trotuarul de pe podul hobanat.
România
Brîndușa Armanca, jurnalistă, profesor universitar și fost director al Institutului Cultural Român de la Budapesta, a murit. Dispariția sa lasă în urmă o carieră dedicată jurnalismului și libertății de exprimare.