aradon.ro Web analytics


La doar două zile după ce a divorţat de
Peter Andre, englezoaica Katie Price are un motiv de
fericire. Sau şase milioane, mai precis.
Celebrul solist, chitarist şi pianist de origine
irlandezo-italiană Chris Rea va susţine un
concert pe 6 februarie 2010, la Sala Palatului din
Bucureşti, spectacolul fiind inclus în turnelul
european de promovare a celui mai recent album al
artistului.
Actriţa americană Halle Berry va juca în
„Dark Tide”, un thriller de acţiune
regizat de Clark Johnson, inspirat din viaţa
instructorilor de scufundări oceanice. Clark Johnson a
semnat regia filmelor „S.W.A.T. - Trupe de
Elită” (2003) şi „Santinela”
(2006).
Actorul devenit în ultimii ani regizor şi producător s-a prezentat pe covorul roşu al Festivalului de film de la Veneţia însoţit de frumoasa dar şi misterioasa sa iubită, Elisabetta Canalis.
Frumoasa actriţă din serialul "Anatomia lui Gray" ar urma să devină mămimă săptămâna aceasta, potrivit zvonurilor legate de o posibilă adopţie.
Celebra cântăreaţă Janet Jackson îşi deschide sufletul publicului pentru prima dată după tragica dispariţie a lui Michael Jackson.
Celebrul fotomodel Kate Moss a ajuns pe prima pagină a numeroase tabloide din lume, protestând în cel mai pur stil al unei dive după ce a fost jignită de o glumă fără perdea a gazdei galei premiilor revistei pentru bărbaţi GQ. Kate Moss la GQ
Aflat în plin proces de divorţ cu soţia sa, Kimberley Conrad Hefner, de care este în prezent despărţit, patronul imperiului "Playboy" ar putea "scăpa" de o bună parte din averea sa, în funcţie de abilităţile avocaţilor săi.
Un spot publicitar pentru protecţia animalelor, în care actriţa Pamela Anderson susţinea rolul principal excesiv de dezinvoltă, a fost considerat prea îndrăzneţ pentru aeroporturile americane, care au renunţat să-l mai difuzeze.
Este aproape imposibil să nu găseşti poze sau filme, cu multe dintre vedetele Hollywood-ului, prinse în ipostaze indecente. Cu toate astea, Megan Fox spune că nu o vom vedea niciodată complet goală. Megan Fox

Local

Foto. Echipaj de ambulanță implicat într-un accident, la Podgoria
În autospecială se afla un pacient care necesita transport medical de urgență. Acesta a fost preluat de un alt echipaj.

ARADON Sport local

Începe Campionatul universitar de fotbal: UAV intră în competiție
Primul meci va fi împotriva echipei Politehnica Timișoara, în data de 25 martie 2026, ora 12:00, pe Stadionul Știința al Politehnicii. Echipa câștigătoare se va califica direct în turneul final.

Local

Primăria Arad: proprietarii de terenuri, obligați să elimine ambrozia până la înflorire
Municipalitatea anunță că se fac verificări în teren încă din lunile de primăvară, iar amenzile prevăzute de lege ajung până la 20.000 de lei.

Local

Intervenție salvatoare pentru o tânără mamă de 29 de ani
Femeia a ajuns la UPU în stare critică, iar în urma investigațiilor medicii au constatat că are o tumoră cerebrală agresivă. A fost operată de urgență.

UT Arad

Ţuţu, coleg la tineret cu arădenii Mihai şi Vulturar

ARADON Sport local

Vestiare noi la stadionul din Şiria

Evenimente

„Împreună împotriva singurătății”, de Ziua Mondială a Sindromului Down
Purtând șosete desperecheate, tinerii cu sindrom down și prietenii lor vor împărți, sâmbătă, mesaje înaripate din Valize Zburătoare în Atrium Mall.

ARADON Sport local

Răzvan Rusu arbitrează la Pecica!
ARAD. Etapa cu numărul 15 din primul eşalon fotbalistic judeţean programează câteva dueluri atractive. Iată programul jocurilor şi arbitri delegaţi.

Advertorial

Cum îți construiești obiceiul de a face sport acasă, fără presiune și fără scuze
În ultimii ani, ideea de a face mișcare direct în confortul propriei locuințe a devenit mult mai accesibilă, dar și mai provocatoare decât pare la prima vedere. Faptul că nu trebuie să te deplasezi până la o sală este un avantaj, însă tocmai această comoditate poate transforma rutina într-o activitate ușor de amânat.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.