aradon.ro Web analytics


Melbourne. Cântăreaţa americană
Britney Spears va porni pentru prima oară în
carieră în turneu prin Australia, spre
sfârşitul anului, potrivit unui mesaj postat
marţi pe site-ul oficial al artistei.
Emma Watson, actriţa care a interpretat, în
seria de filme „Harry Potter”, personajul
Hermione Granger, renunţă la imaginea de copil
în favoarea unui look mai sofisticat, în cadrul
unei campanii de promovare pentru un cunoscut brand de
modă britanic.
Natalie Cole a declarat că îşi va relua
seria de concerte începând cu luna septembrie,
la câteva luni după transplantul renal
reuşit la care a fost supusă în luna mai,
urmând ca primul spectacol să îl
susţină în celebrul Hollywood Bowl din Los
Angeles.
Donald Duck, personajul animat creat de Walt Disney, a
împlinit, ieri, 75 de ani. Donald Duck şi-a
făcut debutul pe 9 iunie 1934 în desenul animat
Găinuşa abilă. Îmbrăcat în
costum de marinar, Donald este imaginea personajului
urmărit mereu de ghinion.
Mel Gibson i-a cerut iubitei sale însărcinate,
Oksana Grigorieva, să facă testul de paternitate.
Prietenii l-au sfătuit pe actor să nu rişte
şi să se asigure că el este cu adevărat
tatăl copilului.
LOS ANGELES. Actriţa Lindsay Lohan, care s-a
împăcat recent cu iubita ei, DJ-ul Samantha
Ronson, a fost surprinsă purtând pe inelar un
inel cu diamante, stârnind zvonuri potrivit
cărora s-a logodit.
Actriţa Kate Winslet are de gând să se
retragă temporar din industria cinematografică.
„Cred că este momentul să-mi iau
vacanţă. M-am săturat de mine
însămi şi cred că şi
ceilalţi. Mi-ar plăcea să joc din nou
teatru”, a declarat vedeta.
Trupa Depeche Mode a reluat luni seara, în Leipzig,
turneul întrerupt din cauza stării de
sănătate a solistului David Gahan, la concert
asistând peste 50.000 de fani.

ARADON Sport local

Pe semicercul juniorilor 4

ARADON Sport local

Şi-au luat bilete la semifinale
Pro Volei Arad și Victoria Nădlac au obținut calificarea în penultimul act din Divizia Elită-Speranțe.

Mapamond

Parlamentul European a aprobat crearea unor centre de returnare a migranților în afara Uniunii Europene
Parlamentul European a validat joi, la Bruxelles, o înăsprire netă a politicii Uniunii Europene (UE) în domeniul migrației și a aprobat propunerea de înființare a unor „centre de returnare” în afara UE, unde ar urma să fie trimiși cetățenii țărilor terțe aflați ilegal pe teritoriul Uniunii, transmite France Presse.

Mapamond

Trump le reproșează aliaților din NATO că „nu au făcut absolut nimic” pentru a contribui în legătură cu Iranul
Președintele american Donald Trump le-a reproșat joi aliaților din NATO că „nu au făcut absolut nimic” pentru a contribui în privința Iranului, relatează Reuters.

Mapamond

Experții constată o creștere semnificativă a numărului armelor nucleare desfășurate
Numărul de arme nucleare desfășurate și gata de utilizare a crescut semnificativ anul trecut, indică un raport publicat joi, care califică această situație drept o evoluție preocupantă într-un context de intensificare a conflictelor armate, relatează AFP.

Mapamond

Vânzările de vehicule electrice second-hand cresc în Europa, după ce războiul a majorat prețului petrolului
Creșterea prețului petrolului în urma războiului din Iran majorează vânzările de vehicule electrice (EV) second-hand în Europa, conform platformelor auto online, un prim indiciu că prețurile carburanților îi îndepărtează pe consumatori de motoarele cu combustie, transmite Reuters.

Mapamond

Un petrolier deținut de o companie turcă și încărcat cu țiței rusesc, atacat în Marea Neagră (oficial)
Un cargo turc ce transporta petrol rusesc a fost atacat joi în Marea Neagră, au anunțat autoritățile turce, relatează AFP.

Local

Invitați din 6 țări la Filarmonică, în aprilie
Pentru luna aprilie 2026, Filarmonica Arad propune arădenilor cinci concerte, cu invitați din România, Ungaria, Rusia, Israel, Germania și China.

Mapamond

Parlamentul iranian intenționează să adopte o lege privind perceperea de taxe pentru tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz
Parlamentul iranian dorește să adopte o lege privind perceperea de taxe navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz, o cale navigabilă strategică prin care trece 20% din petrolul mondial, informează joi EFE.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.