aradon.ro Web analytics


Cântăreaţa Cristina Spătar a
dezvăluit că este însărcinată
în patru luni, dar că nu va renunţa la
cariera ei muzicală. „Voi continua să
cânt până când n-o să mai pot,
probabil în luna a opta de sarcină”, a
declarat solista.
LOS ANGELES. Rihanna pare a lua în serios sfaturile
prietenilor şi ale familiei, de a sta departe de Chris
Brown. În schimb, cântăreaţa a fost
surprinsă pe o plajă din Barbados cu o sosie a
fostului ei iubit.
Pink se gândeşte să schimbe tematica
viitorului ei turneu, cea a circului, deoarece nu vrea
să fie acuzată că o copiază pe Britney
Spears. Deşi albumul artistei, intitulat Funhouse, a
fost lansat înainte de cel al lui Britney, Circus,
Pink crede că îşi va alege o altă
temă.
Mandy Moore a fost atât de emoţionată de
premiera cântecelor de pe noul ei album,
încât a apelat la serviciile unui hipnotizator.
Artista a susţinut un concert la Los Angeles, şi,
înainte de a urca pe scenă, s-a lăsat
hipnotizată pentru a-şi învinge
emoţiile.
LONDRA. Componentele formaţiei Girls Aloud au
hotărât să ia o pauză de un an, pentru
a se concentra asupra carierelor solo.
LOS ANGELES. Don Johnson urmează să interpreteze
rolul unui regizor de filme porno în comedia Born to
Be a Star, al cărei scenariu este scris de Adam
Sandler.
Cântăreaţa R&B Ciara visează la o
colaborare cu Janet Jackson, idolul său din
copilărie. „Visul meu este să colaborez cu
Janet Jackson. Este absolut uimitoare. Era singurul artist
pe care îl ascultam în copilărie, idolul
meu”, susţine vedeta.
Sute de fotografii intime ale Carlei Bruni au fost furate
în timpul unui jaf care a avut loc la Paris.

UT Arad

Misteriosul domn Mihalcea, demisia și reacția lui Meszar
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.

UT Arad

Petrolul a dat lovitura la Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.

Local

Analiza promisă de IȘJ Arad vine cu 22 de măsuri propuse 
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice. 

România

Un judecător sancționat de CSM, demisionează: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.

România

Judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților, sancționați de CSM
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților. 2

Mapamond

Comisia Europeană ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 2

Local

POLITIC. Dorian Curcanu (USR): „Țarcul pentru câini de pe strada Mărului are, în sfârșit, poartă”
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată. 2

Local

POLITIC. Critică colaborarea PSD – AUR din Parlament
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.

România

MAE: Reprezentantul permanent al României la ONU - desemnat consilier al președintelui Adunării Generale privind reforma organizației
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.