Divorţul este acum doar o amintire neplăcută pentru Paul McCartney, care se bucură de relaţia cu Nancy Shevell.
Incepand din 20 octombrie, telespectatorii show-ului Interzis cu Laura Andresan de la B1 TV, vor putea urmari povestea unei prostituate de lux din Bucuresti. VIDEO
Fosta iubită a lui Marilyn Manson a dezvăluit fericita veste: „M-am logodit”.
Orice individ poate săvârşi fapte de care nu este mândru, chiar şi un şef de stat. De la această premiză a plecat un om de 53 de ani, care pretinde că este fiul nelegitim al regretatului Preşedinte John F. Kennedy şi al lui Marilyn Monroe.
Sanda Ladosi va deveni mama pentru a doua oara de Ziua Indragostitilor. Cantareata a aflat aseara (16 octombrie) ca urmeaza a da nastere unei fetite.
Recital cu peripeţii pentru interpreta hitului "I kissed a girl". Prezentă pe scena premiilor MTV din America Latină, Katy Perry s-a făcut de râs şi la propriu şi la figurat.
România
Grătarul se menține ca fiind una dintre activitățile preferate ale românilor, în special în perioada Sărbătorilor.
Local
Din 17 fântâni publice din care s-au recoltat probe pentru determinarea arsenului, 13 au depășit valorile admise.
Mapamond
Un reporter al postului de ştiri Al Jazeera din Qatar a fost ucis într-un atac israelian cu dronă în Fâşia Gaza, transmite dpa.
Advertorial
Iluminatul a devenit, în ultimii ani, unul dintre cele mai importante elemente în amenajarea unei locuințe. Nu mai este vorba doar despre a avea suficientă lumină, ci despre modul în care aceasta influențează starea de spirit, confortul și funcționalitatea fiecărui spațiu.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2 a NASA se pregătesc de revenirea pe Pământ după zborul care i-a purtat în jurul Lunii, survolând fața ascunsă a satelitului natural al Terrei, ocazie cu care au vorbit despre emoțiile pe care le-au trăit în cursul misiunii, în timpul primei lor conferințe de presă din spațiu, ce a avut loc miercuri, transmite joi Reuters.
Local
Doi tineri de 25 și 28 de ani, din Nădlac, au fost reținuți de polițiști după ce au furat mai multe bunuri dintr-o curte și dintr-o mașină.
Local
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad a fost reprezentată la un dialog diplomatic de nivel înalt organizat la India International Centre din New Delhi, un eveniment dedicat consolidării parteneriatului strategic dintre India și România.
1
Local
Inspectoratul de Situații de Urgență recomandă câteva măsuri minimale pentru prevenirea incendiilor la obiective de cult.