Van Halen a murit marţi la 65 de ani în Santa Monica, California. I-au fost alături soţia, fiul şi fratele său. Cofondatorul trupei Van Halen din anii '80 lupta împotriva cancerului de gât şi era bolnav de mai bine de un deceniu. Cancerul i-a afectat creierul şi alte organe şi a avut un declin brusc, potrivit medicilor.
Van Halen este considerat unul dintre cei mai mari chitaristi ai muzicii rock. Revista Rolling Stone l-a plasat pe Eddie Van Halen pe locul 8 în lista sa cu cei mai mari 100 de chitarişti.
Legendarul grup de muzică rock Led Zeppelin a câştigat oficial luni bătălia judiciară demarată în urmă cu şase ani de deţinătorii drepturilor de autor asociate catalogului muzical al unei trupe californiene, care i-au acuzat de plagiat de membrii formaţiei britanice într-un proces ce a vizat celebra piesă "Stairway to Heaven", lansată în 1971, informează AFP.
Filmările la producţia "The Batman" au fost oprite în Marea Britanie, au anunţat joi studiourile Warner Bros., după ce un membru al echipei a contractat noul coronavirus. Potrivit revistei Vanity Fair, persoana în cauză ar fi chiar actorul principal Robert Pattinson, relatează AFP şi dpa, citate de Agerpres.
Mapamond
Kremlinul a exclus luni ca grupul BRICS, care grupează țări precum Iran, Rusia și China, să vină în ajutor Republicii islamice în conflictul său cu SUA și Israelul, relatează EFE.
România
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat luni că speculațiile potrivit cărora motorina sau benzina vor ajunge să coste 10 lei litrul sunt niște „minciuni sfruntate”, deoarece, în prezent, nu există niciun argument rațional, comercial sau economic care să justifice un astfel de nivel al prețului la pompă.
Local
Hub Cultural mARTA anunță că a fost testat motorul viitorului autobuz supraetajat, pe care îl construiesc ca o replică a celui fabricat la Arad în urmă cu mai bine de un secol.
Local
Un proiect inedit s-a desfășurat la Colegiului Național Preparandia Dimitrie Țichindeal din Arad.
Mapamond
Semiluna Roșie iraniană a anunțat că cel puțin 555 de persoane au fost ucise în Iran de la începutul loviturilor israeliano-americane în urmă cu două zile, conform unui nou bilanț publicat luni, relatează AFP și dpa.
Mapamond
Mass-media iraniene au raportat luni doborârea unui avion de vânătoare american F-15 destinat să atace teritoriul Iranului și care a căzut în Kuweit, în timp ce această țară a anunțat că mai multe aeronave americane s-au prăbușit luni, dar că membrii echipajului au supraviețuit, informează EFE.
1
UT Arad
ARAD. La finalul meciului cu FCSB, antrenorul UTA-ei, Adrian Mihalcea a recunoscut superioritatea adversarului, spunând chiar că se temea de un dezastru.
Advertorial
Din această lună, județul Arad se alătură celui mai amplu program național de susținere a micilor producători locali, inițiat de Profi. Peste 20 de mici producători locali din Arad își aduc preparatele lor la Raftul cu Bunătăți Locale, în magazinele Profi selectate din Arad.