Prima căsătorie între lesbiene la Hollywood: Portia de Rossi şi Ellen DeGeneres

Mina-Cornelie says:

Oare există plăcere fără durere? Vă las pe fiecare în parte să daţi răspuns la această tulburătoare întrebare pe care şi-o pune fiinţa umană.

Spune Sfântul Apostol Pavel în epistola către Romani, citez: “Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni. Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.”

Ceea ce însă consider eu că ar fi definitoriu pentru om este faptul că el, Omul (bărbat şi femeie), se găseşte într-un cerc care are două verigi înşiruite şi dependente una pe alta şi care formează prin repetare un cerc ca un corset peste fiinţa umană. Astfel omul fuge de durere căutând s-o înlocuiască cu o anumită plăcere, în cazul de faţă, mă refer la cea sexuală. Dar plăcerea este finită, adică după cum ştim limitată ca durată în timp. După această plăcere vine din nou durerea de care omul încearcă să fugă din nou ascunzându-se într-o nouă plăcere. Şi caruselul în care omul intră fugind de durere căutând să-şi satisfacă o oarecare (uneori aparent nouă) plăcere, nu se mai opreşte.

Doar gândul că plăcerea se va termina, va înceta, aduce durerea în sufletul omului până când încă trupul extaziat prin cele 5 simţuri ale sale nici nu percepe durerea care va urma plăcerii “aflată în curs de consumare”.

Problema nu este de a pune la zid pe cineva anume, pentru că fiecare se pune după faptele sale. Indiferent dacă vorbim despre heterosexuali sau homosexuali nici unii şi nici alţii nu vor putea ieşi din caruselul sexualităţii dacă nu-şi vor asuma durerea în care sunt şi astfel să nu mai caute plăcerea cu orice preţ. Rodul plăcerii ar trebui să şi-l asume orice om care gustă din acest fruct al sexualităţii, frumos de altfel, dar niciodată pe deplin mulţumitor pentru fiinţa umană care caută mereu necuprinsul, inefabilul. Acest rod (fruct) al plăcerii din sexualitate sunt copiii. Apoi asumarea acestui rod presupune plăcere în momentul aducerii pe lume iar apoi o nesfârşită dragoste pusă jertfelnic (aşadar cu durere) în scopul creşterii acestui fruct inegalabil care este puiul de OM.

Astfel stând lucrurile, consider că asumarea durerii prin diminuarea plăcerii sexuale şi căutarea plăcerii în puterea dăruitoare a dragostei în vederea creşterii fructului rezultat din plăcerea sexuală ne poate scoate din caruselul morbid al fugii de durere prin împlinirea plăcerii sexuale egoiste. Spun egoiste, deoarece omul are în străfundul fiinţei lui un puternic imbold de conservare a sinelui care se reflectă în toate acţiunile sale prin: “mie să-mi fie bine!” chiar dacă uneori nu ne dăm seama sau şi mai grav nu recunoaştem. Plăcerea căutată prin sexualitate este şi ea supusă imboldului egoismului.

Ce ar fi dacă am renunţa la egoismul nostru şi am dori să lăsăm, să vedem crescând, fructul dragostei rodind din plăcerea sexuală? Cred că atunci am deveni cu adevărat Oameni. Altfel, dacă vom căuta doar plăcerea sexuală fără a ne asuma şi responsabilitatea normală a creşterii şi îngrijirii rodului plăcerii, va trebui să introducem în manualele şcolare nu termeni de genul: heterosexualitate, homosexualitate sau lesbianism, ci OAMENI si NEOAMENI. Oamenii fiind cei care îşi asumă rodul născut cu durere în urma plăcerii sexuale iar Neoamenii fiind cei care nu şi-l asumă şi doresc să rămână în caruselul morţii în care fugind de durere se ascund într-o noua plăcere sexuală.

Iertate să-mi fie gândurile!
În duhul bucuriei că Hristos a înviat,
Mina-Cornelie