Tom Cruise a filmat la Boston câteva scene pentru noul film, Wichita, alături de Cameron Diaz, iar Katie şi Suri au venit să-l viziteze în pauzele de filmare.
Suri Cruise, pe tocuri la numai trei ani
Suri Cruise, fiica actorilor Tom Cruise şi Katie Holmes, a fost surprinsă la plimbare cu mama ei prin Boston, încălţată cu pantofi cu toc, în timp ce tatăl ei se afla pe platoul de filmare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Pompierii intervin cu un echipaj de descarcerare, iar la fața locului au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
1
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
1
România
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
1
România
Curtea de Apel București a confirmat marți o decizie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!