O sursă din anturajul actorului din Home Alone a
declarat pentru The Sun că Macaulay Culkin, acum
în vârstă de 29 de ani, a donat
spermă pentru Michael Jackson, pentru a-i
îndeplini dorinţa de a deveni tată.
„Foarte multe nume cunoscute au fost luate
în considerare ca potenţiali taţi,
însă acesta este probabil cel mai nebunesc.
Însă Jackson şi Culkin erau prieteni
buni. Era unul dintre puţinii oameni în care
Jackson avea cu adevărat încredere. Mack nu
l-a părăsit niciodată la nevoie. Cred
că Michael şi-ar fi dorit întotdeauna
ca Mack să fie fiul lui”, a declarat sursa.
În ceea ce o priveşte pe mama micuţului
Prince Michael II, poreclit Blanket, este o mamă
surogat a cărei identitate nu a fost
dezvăluită. Culkin l-a cunoscut pe Michael
Jackson după ce a primit rolul din comedia Home
Alone. El a fost distribuit apoi în videoclipul
Black or White, împrietenindu-se cu artistul
şi fiind unul dintre invitaţii
obişnuiţi la ferma Neverland. Până
acum au existat numeroşi bărbaţi care au
pretins că sunt taţii copiilor lui Michael
Jackson. Dermatologul lui Jackson, Arnold Klein,
afirmă că a donat spermă pentru venirea
pe lume a lui Prince Michael (12) şi Paris
Katherine (11). Totuşi, în cazul
fetiţei, a mai apărut un posibil tată:
Mark Lester, naşul copiilor. Şi acesta spune
că a donat spermă, iar Paris i-ar semăna
atât de mult fiicei sale biologice,
încât este convins că este tatăl
ei.
Cristina Puşcaş
Citiți principiile noastre de moderare aici!