Chitaristul formaţiei, Edge, a precizat că de
ceva vreme el şi colegii săi
încearcă să se implice în astfel
de iniţiative, întrucât este important
pentru tineri să aibă ocazia să
înveţe tainele muzicii.
În prezent, U2 se află în turneul
european de promovare a albumului „No Line On The
Horizon”. Până acum turneul a trecut
prin Barcelona, Milano, Paris, Nice, Berlin, Amsterdam.
Urmează Gothenburg, Gelsenkirchen, Zagreb,
Varşovia, Londra, Glasgow, Cardiff, Sheffield. La
concertul din Nice, Bono (foto) şi Adam Clayton
s-au sărutat în văzul publicului,
aşa cum au făcut-o de câteva ori
şi în trecut.
C.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!