Pellicano, în vârstă de 64 de ani, a fost găsit vinovat pentru 76 din 77 dintre capetele de acuzare formulate împotriva sa, inclusiv pentru asociere cu răufăcători, asociere în vederea săvârşirii unor fapte criminale, extorcare, ascultare ilegală a unor convorbiri telefonice şi acces ilegal la informaţii guvernamentale.
C.P.
„Detectivul starurilor”, 15 ani după gratii
LOS ANGELES. „Detectivul starurilor” Anthony Pellicano, acuzat că a ascultat ilegal telefoanele unor actori şi regizori de la Hollywood în interesul unor clienţi ai săi, a fost condamnat la 15 ani de închisoare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Președintele Sindicatului SCOR Arad a declarat că primăriile lucrează încă la definitivarea noilor organigrame, dar o primă evaluare arată că marea majoritate a posturilor care trebuie desființate sunt deja vacante.
Local
Caius Parpală a fost achitat, în primă instanță, în al doilea dosar în care a fost judecat pentru fapte de corupție.
Local
În cadrul unei conferințe de presă organizată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, colonelul Burlan Claudiu-Daniel, șeful IJJ, și colonelul Gheorghe Constantin-Laurențiu, prim-adjunct, au prezentat activitatea desfășurată de inspectorat în primele trei luni ale anului.
Local
Sărbătoare mare la Liceul Teoretic „Adam Müller-Guttenbrunn”, care sărbătorește venirea primăverii într-un mod devenit deja tradițional.
Local
Investiția, finanțată prin Administrația Fondului pentru Mediu, depășește 6,4 milioane de lei și vizează îmbunătățirea condițiilor pentru elevi și eficientizarea consumului de energie.
Local
BUTENI. Orice ce ar spune, faţa comunei Buteni a fost schimbată în bine de când Primăria a fost câştigată de Theodor Mircea Braiţi.
ARADON Sport local
ARAD. Echipele Școlii Gimnaziale din Șimand și Colegiului Național „Elena Ghiba Birta” Arad au câștigat faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la rugby tag mixt.
Citiți principiile noastre de moderare aici!