În România, fenomenul are loc la orele 04 şi 04 minute. La latitudinile ţării noastre, în aceste zile, Soarele va culmina la amiază la o înălţime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanţei unghiulare dintre zenit şi orizont, potrivit www.astro-urseanu.ro. Ziua va fi aproximativ egală cu noaptea.

Dacă în întreaga emisferă nordică toamna se instalează, în emisfera sudică echinocţiul aduce anotimpul primăvara, durata zilei scăzând în cea nordică şi crescând în cea sudică.

Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi “punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică. Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor. Singurele excepţii le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord unde începe lunga noapte polară, iar în cea a polului sud, Soarele se află deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocţiului de primavară, după cum se explică pe site-ul Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”.

De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeaşi dată datorită faptului că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când a fost alcătuit calendarul gregorian (1582), echinocţiul de toamnă s-a produs în zilele de 21, 22, 23 sau 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie.

Cele două puncte de pe ecliptică în care se află Soarele în momentul echinocţiului se numesc puncte echinocţiale, fiind denumite punctul vernal şi, respectiv, punctul autumnal. Cuvântul “echinocţiu” derivă din cuvântul francez “équinoxe”, care, la rândul lui, provine din latinescul “aequinoctium”, format din “aequus” – “egal” şi “nox”, “noctis” – “noapte”.

Calendarul popular păstrează în zona echinocţiului de toamnă amintirea unui străvechi început de an, marcat de moartea şi renaşterea Zeiţei Mumă, de origine neolitică, peste care părinţii bisericii creştine au suprapus moartea, numită Adormirea (15 august), şi naşterea Fecioarei Maria (8 septembrie), potrivit volumului ”Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” (2000), de Ion Ghinoiu.

La 8 septembrie, sărbătoarea Naşterea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mică) marchează sfârşitul verii şi începutul toamnei. Vremea se răceşte, începe migraţia păsărilor, iar o vorbă populară spune că acum se schimbă pălăria cu căciula.

Sursa: AGERPRES