aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
România
24 iunie - Ziua Universală a Iei

24 iunie - Ziua Universală a Iei

la 24 June 2024 10:57

24 iunie - Ziua Universală a Iei

Foto: EPA-EFE/Robert Ghement
24 June 2024 10:57
La data de 24 iunie, în fiecare an, începând din 2013, este sărbătorită Ziua Universală a Iei (Ziua Iei).
La data de 24 iunie, în fiecare an, începând din 2013, este sărbătorită Ziua Universală a Iei (Ziua Iei).

Trimite articolul

X

Comunitatea online “La Blouse Roumaine”, fondată de Andreea Tănăsescu, a propus, în 2012, ca data de 24 iunie, când are loc sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi cea străveche a Sânzienelor şi Drăgaicei, să devină o zi dedicată iei şi să fie cunoscută drept Ziua Universală a Iei. În iunie 2013, a avut loc prima ediţie cu tema “Sânzienele îmbracă Planeta în IE”, care a declanşat o adevărată mişcare culturală şi a readus în actualitate cămaşa şi portul tradiţional românesc. În 2022, comunitatea “La Blouse Roumaine” a împlinit zece ani de existenţă, potrivit paginii sale de Facebook, https://www.facebook.com/LaBlouseRoumaine10/.

Cea de-a zecea ediţie a Zilei Universale a Iei, sărbătorită în 2023, a avut tema “Apreciere şi Recunoaştere”, fiind dedicată unui amplu proiect educaţional, cât şi tuturor celor care au contribuit încă de la început la succesul acestei mişcări culturale unice, potrivit paginii de facebook a comunităţii “La Blouse Roumaine”.

În 2024, tema Zilei Universale a Iei este “Un nou început – Give Credit”, comunitatea “La Blouse Roumaine” subliniind că “a sosit momentul să începem un nou capitol al mişcării pe care am iniţiat-o acum 12 ani, transmiţând lumii întregi un mesaj despre cine suntem, care este identitatea noastră culturală şi cum dorim să o protejăm şi să o transmitem mai departe generaţiilor următoare. Aşadar, invităm toate brandurile internaţionale de modă să participe pe 23 şi 24 iunie la Ziua Universală a Iei alături de noi, să vină în România, să ne respecte cultura şi dacă doresc să se inspire, să recunoască originile şi să implice creativ oamenii care, din generaţie în generaţie au creat, au îmbogăţit, au păstrat şi au transmis mai departe ia, cămaşa şi portul nostru tradiţional”, se arată pe pagina de facebook “La Blouse Roumaine” – https://www.facebook.com/LaBlouseRoumaine10/.

Totodată, este lansată invitaţia de a contribui la Ziua Universală a Iei cu o fotografie personală sau de grup, în straie autentice, cusute şi/sau ţesute în România, realizată într-un loc simbolic din localitatea unde se află persoana sau grupul, în care să existe şi o pancartă pe care să fie scris mesajul campaniei comunităţii “La Blouse Roumaine” – GIVE CREDIT. Fotografia se poate include în acest eveniment sau se poate posta pe Facebook, Instagram cu tagg #ZiuaIei2024 #Iaday2024 #GiveCredit #lablouseroumaine #RomanianBlouse. Campania “Give Credit” a fost iniţiată în 2017.

Toate comunităţile păstrătoare din România şi din teritoriile locuite de români sunt rugate să poarte pe 23 şi 24 iunie întregul port tradiţional specific localităţii şi zonei lor şi să realizeze o fotografie de grup pe care să o trimită pe Facebook, Instagram sau email (contact@lablouseroumaine.io) sau să o posteze simplu cu mesajul comunităţii şi cu tag-uri #ZiuaIei #GiveCredit #Lablouseroumaine #AcasalaOrigini şi, foarte important, cu menţionarea localităţii în postare, conform https://www.facebook.com/LaBlouseRoumaine10/.

Ziua Universală a Iei a fost recunoscută pentru prima dată în lume, în 2015, prin Proclamaţia emisă de către primarul capitalei americane Washington D.C, Muriel Bowser, la iniţiativa lui Bogdan Banu, fondatorul organizaţiei Romanians of D.C, cu sprijinul comunităţii româneşti şi al Ambasadei României în Statele Unite ale Americii. Din 2016, manifestarea este susţinută de către Asociaţia “La blouse roumaine – IA”, fondată pentru a sprijini eforturile comunităţii de a promova şi proteja ia şi valorile culturale româneşti şi universale.

Ziua Universală a Iei este sărbătorită, în prezent, în peste 60 de ţări şi 130 de localităţi, cu peste 200 de evenimente. Manifestarea a intrat în programul anual al muzeelor şi instituţiilor culturale din ţară şi străinătate, fiind marcată atât de ambasadele României, cât şi de misiunile diplomatice în România.

Un proiect de Lege privind declararea zilei de 24 iunie “Ziua Iei” a fost depus la Parlament, în 2021, de către mai mulţi senatori şi deputaţi. Senatul a adoptat proiectul de lege la 27 septembrie 2021 iar plenul Camerei Deputaţilor la 31 mai 2022. La 21 iunie 2022, preşedintele Klaus Iohannis a semnat Decretul nr. 905/2022 privind promulgarea Legii pentru instituirea zilei de 24 iunie ca “Ziua Iei”, care a devenit Legea nr. 184/2022, conform site-ului https://www.cdep.ro/.

La 1 decembrie 2022, Comitetul Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a aprobat înscrierea în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii a elementelor “Artei cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România şi Republica Moldova”, menţionează site-ul https://www.mae.ro/.

***
Un promotor consecvent al costumului popular femeiesc a fost Casa Regală a României. Regina Elisabeta (1843-1916) a îmbrăcat costumul popular, încă din 1885, cu precădere pe cel din Argeş şi Muscel, la diverse evenimente, apreciindu-i bogăţia şi rafinamentul broderiilor, eleganţa şi preţiozitatea materialelor. Regina Maria (1875-1938) a adoptat, la rândul său, costumul popular ca ţinută oficială la diverse recepţii şi evenimente naţionale, exemplul său fiind urmat şi de doamnele înaltei societăţi româneşti.

Cunoscute în întreaga lume, picturile “La blouse roumaine”, ce au în centrul lor cămaşa românească cu altiţă, poartă semnătura lui Henry Matisse, unul dintre cei mai mari pictori ai secolului al XX-lea. La rândul lor, pictorii români precum Constantin Daniel Rosenthal, cunoscut pentru tabloul “România revoluţionară”, în care Maria Rosetti este redată purtând ie şi năframă, dar şi Carol Pop de Szathmári, Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Francisc Şirato, Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Dumitru Ghiaţă ş.a. au înfăţişat atât ia cât şi costumul tradiţional femeiesc în picturile lor.

***

Ia sau cămaşa cu altiţă a reprezentat întotdeauna piesa principală a portului femeiesc tradiţional românesc, care prin ornamentică, prin calitatea materialelor şi a execuţiei, punea în evidenţă statutul social, economic şi civil, dar şi personalitatea purtătoarei, notează site-ul www.muzeul-etnografic.ro. Cămaşa cu altiţă este cunoscută la nivel local/regional cu denumirile: ciupag (Oltenia, Muntenia, Transilvania), ie cu umăraş (sudul Transilvaniei), ie fetească (Transilvania), spăcel (Arad), cămaşă zoroclie (Telorman), mânecar (Lovişte, Vâlcea), cămaşă răsucită (Vrancea), cămeşă cu lăncez (Neamţ, Suceava), precizează site-ul https://patrimoniu.ro/.

Vechea formă a cămăşii femeieşti tradiţionale era cămaşa lungă, cămaşa “pe de-a întregul”. În timp, partea de sus a cămăşii s-a desprins de poale, separându-se cămaşa scurtă (numită cel mai adesea cu termenul “ie”, derivat din latinescul “tunicae lineae” – tunică subţire purtată pe piele) de poalele care se încreţeau în jurul taliei sau erau cusute de partea de sus a cămăşii. Se remarcă păstrarea cămăşii lungi în spaţiul dunărean şi predilecţia pentru separarea ei în două părţi (ie şi poale) în Transilvania, Banat şi Moldova. Denumirea de cămaşă cu altiţă apare ca urmare a diferenţierii pe criterii tehnice şi de ornamentare a cămăşilor. Altiţa este acea bucată de pânză dreptunghiulară, plasată pe umăr, care face parte din structura cămăşii, ce uneşte stanul din faţă (pieptul cămăşii) cu cel din spate, fiind folosită ca element de lărgire a cămăşii. Cămaşa femeiască era adaptată perfect mişcării corpului, iar altiţa a apărut ca răspuns la necesitatea mişcării în voie a braţului. Iniţial altiţa era mică (cât să cuprindă umărul), iar mâneca se prindea de ea prin încreţire şi era mai largă. O dată cu trecerea timpului altiţa a crescut în dimensiuni, devenind egală cu lărgimea mânecii, prinzându-se întinsă de mânecă, nemaifiind încreţită. Altiţa, la cămăşile vechi, înainte de a fi spălate, se putea desprinde pentru a nu fi supusă uzurii, notează site-ul https://patrimoniu.ro/.
.

Iniţial, cămaşa era croită din pânză de cânepă ţesută în casă, la război, apoi, cu trecerea timpului a început să fie făcută din pânză de in şi borangic – pentru cele de sărbătoare, de in şi cânepă cu urzeală de bumbac, din bumbac – pentru cele de zi cu zi, şi se distingea, în funcţie de regiune, atât prin motive, cât şi prin tehnicile de decorare, transmise de la o generaţie la alta, fapt care a conservat tradiţia, bunul gust şi unicitatea. Culorile folosite la cusut erau în două – trei nuanţe cromatice, de regulă, dar erau ii cusute în întregime cu fir negru (Mărginimea Sibiului). La acestea se adăugau, după specificul zonelor, culori pastelate, fire metalice, flori, fluturi şi mărgele. În componenţa motivelor folosite la decorarea iilor intrau floarea, figurile abstracte (geometrice), animalele, elementele cosmice, toate redate în forme stilizate. Brodate pe faţă, spate sau mâneci, aceste simboluri protejau persoana care urma să poarte acea ie, ţinând răul şi ghinionul departe. Iile cusute arătau, totodată, statutul femeii. Astfel, cele căsătorite şi cele în vârstă purtau modele de croială modeste şi culori mai temperate. Cele tinere îşi coseau iile în culori vii pentru a atrage peţitori. Erau cusute ii pentru ceremonia nunţii sau pentru zilele de sărbătoare, bogat împodobite, altele pentru horă, iar altele, cele mai simple, se regăseau în vestimentaţia zilnică.

Sursa: AGERPRES

Trimite articolul

X
Taguri:
24 iunie ,
camasa ,
ie ,
ziua univesala a iei
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Arestat 30 de zile pentru trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată
    2
    Trei șantiere deschise în Micălaca de CAA
    3
    Rămas fără permis pentru conducere agresivă, un tânăr a fost reținut după ce a fost prins la volan
    4
    Raport AIAS: tragedia aviatică de la Astra Vagoane a fost provocată de cedarea sistemului de închidere a cupolei
    5
    Funcționarii Primăriei Arad s-au prezentat singuri la o dezbatere privind tarifele la ștrand. Au lipsit și inițiatorii
    6
    Motociclist prins drogat și cu permisul suspendat
    7
    Ce branduri de echipamente sportive sunt recomandate pentru drumeții?
    8
    Solutii inteligente pentru afaceri: Cum isi pot innoi companiile din Oradea, Arad si Deva flota de utilitare cu dobanda fixa 0%!
    9
    Poliția Sântana, program redus cu publicul
    10
    Trenulețul turistic va circula de 1 Iunie

    Local

    Rămas fără permis pentru conducere agresivă, un tânăr a fost reținut după ce a fost prins la volan
    Un tânăr de 23 de ani, din Vinga, lăsat fără permis de polițiști pentru conducere agresivă, a fost prins de două ori la volan - luna trecută și astăzi.

    Local

    Beat și fără permis, a făcut accident și a plecat acasă
    Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.

    Local

    FOTO
    Biblioteca: Cele mai importante lucrări de la construirea ei
    Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.

    Local

    Elio vine în Grădiște

    Local

    Open Boulevard, la ultima ediție din acest an

    Local

    PUZ-ul pentru complexul parohial din Poltura, la transparență
    Documentația prevede amenajarea unui lăcaș de cult, a unei case parohiale, a unei grădinițe și a unui centru socio-cultural pe strada Agricultorilor.

    Local

    Moaștele Sfântului Francisc de Assisi ajung la Arad
    Relicva Sfântului Francisc de Assisi, adusă pentru prima dată în România, va ajunge în județul Arad la începutul lunii august. Credincioșii vor putea să i se închine atât la Chișineu-Criș, cât și în municipiu, în perioada 5-7 august.

    Local

    Finanţare de 42 de milioane de lei pentru mARTA
    Cu aceşti bani se vor reabilita principalele două corpuri de clădire ale imobilului de pe Calea Aurel Vlaicu.

    Local

    Interesați de povestea lui Tabaković
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.