El susţine că odată cu obţinerea contractului de muncă, oamenii sunt nevoiţi să plătească o serie de sume unor intermediari care nu ar fi îndreptăţiţi să le primească.
Aurel Teodorescu declară că este util să adopte această formă de protest pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra modului în care se realizează contractele de muncă în străinătate.
Deşi au fost sesizate de mai bine de un an şi 7 luni, autorităţile române şi spaniole nu au făcut nimic pentru a clarifica situaţia.
Ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, a declarat că motivele lui Aurel Teodorescu au un temei, dar nu consideră că greva foamei este soluţia potrivită.
Acesta a precizat că a trimis adrese ambasadei Spaniei, Ministerului de Externe, Inspecţiei Muncii şi Ministerului Justiţiei pentru a fi rezolvate sesizările protestatarului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!