Normele europene prevăd că pentru a sprijini dezvoltarea regiunilor din ţările membre statul poate da ajutoare prin derogare de la regula generală care interzice ajutoarele de stat.
În Tratatul Comunităţii Europene există o prevedere care permite statelor membre să sprijine financiar proiecte din regiunile lor de dezvoltare dacă valoarea PIB-ului pe locuitor din respectiva zonă este mai mică de 75% faţă de media europeană, în ideea de a le sprijini dezvoltarea.
În România există 7 din cele 8 regiuni de dezvoltare care au o valoare a PIB-ului pe locuitor mai mică de 50% din media europeană, dat fiind gradul redus de dezvoltare economică. Ceea ce înseamnă că toate regiunile de dezvoltare economică se încadrează în derogare şi pot beneficia de ajutor de stat iar plafonul maximal pentru acordarea lui va fi de 50%, conform Tratatului Comunităţii Europene.
Numai Regiunea Bucureşti – Ilfov are o valoare PIB pe locuitor mai mare (60% faţă de media europeană) decât celelalte. Astfel, în această regiune, plafonul maximal al ajutorului de stat va fi de 40% din costurile eligibile ale proiectelor sprijinite.
Harta ajutoarelor
Acest ajutor de stat va fi acordat întreprinderilor care nu se încadrează în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii aşadar mari. Pe baza a acestui act urmează să fie creată o hartă a ajutoarelor de stat de către Consiliul Concurenţei. De altminteri fiecare stat membru al Uniunii Europene are obligaţia de a adopta şi de a supune Comisiei Europene, pentru aprobare, o hartă a ajutorului de stat regional, prin care să fie indicate intensităţile maxime ale ajutorului de stat regional pentru investiţii, adresat întreprinderilor mari. În lipsa acestei hărţi, statului membru în cauză nu îi este permis să acorde ajutor de stat cu obiectiv regional şi nici să aplice intensităţi majorate în cazul ajutorului de stat cu obiective în domeniile educaţiei, cercetării şi dezvoltării.
Hotărârea se va aplica până în anul 2013, termen până la care se aplică şi Liniile Directoare adoptate de Comisia Europeană.
D.S
Citiți principiile noastre de moderare aici!