În consecinţă, angajatorii care încadrează cel puţin 20 de salariaţi vor avea obligaţia să informeze şi să consulte reprezentanţii angajaţilor asupra situaţiei economice a firmei şi a politicilor privind forţa de muncă în cadrul întreprinderii precum şi cu privire la orice decizie care duce la modificări importante în organizarea muncii, în relaţiile contractuale sau în raporturile de muncă, informează Biroul de presă al Guvernului.
Nu fac obiectul consultărilor informaţiile de natură să dăuneze grav funcţionării şi intereselor întreprinderii, dar angajatorul trebuie să îşi justifice decizia. Angajaţii pot acţiona întreprinderea în justiţie dacă consideră nejustificată decizia conducerii de a invoca confidenţialitatea informaţiilor.
Actul normativ prevede contravenţii şi sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor legii. Astfel, angajatorul poate fi amendat cu 1.000 până la 20.000 lei noi pentru nerespectarea obligaţiei de a transmite reprezentanţilor salariaţilor informaţiile care îi privesc, precizează sursa citată.
Doru Sava
Citiți principiile noastre de moderare aici!