În China, regimul lui Deng Xiaoping a înăbuşit în sânge protestele studenţeşti, asociate în plan internaţional cu evenimentele din Piaţa Tiananmen. În Uniunea Sovietică, Gorbaciov făcea o serie de concesii minerilor aflaţi în grevă. În noaptea de 9 noiembrie 1989 devenea clar că pentru Europa venise timpul schimbării. Zidul Berlinului – cel mai puternic simbol al divizării impuse de războiul rece – cădea. Urmau, ca un joc de domino, statele comuniste din spatele Cortinei de Fier, artificial creată de divizările politice.
În 1989, Europa părea în pragul unei schimbări majore. Războiul rece era mai … încălzit ca niciodată, puterea de la Moscova era deţinută de un reformist, în vreme ce principalele state occidentale aveau lideri deschişi şi decişi să încheie cei 45 de ani de divizări post-belice. Careul George Bush-Margaret Thatcher-Helmuth Kohl-Mihail Gorbaciov a continuit la cea mai importantă mişcare politică a finalului de secol 20 – prăbuşirea regimurilor comuniste din Europa de Est, începând chiar cu simbolul divizării – Zidul Berlinului. Cheia căderii comunismului în Est trebuie căutată în primul rând la Moscova. Frazele cheie ale erei Mihail Gorbaciov – glasnost (deschidere) şi perestroika (reformă) – au devenit chei pentru eliberarea Estului de sub teroarea roşie.
Sperând într-o redirecţionare a resurselor către sectorul civil al economiei sovietice, Gorbaciov a început să se pronunţe în favoarea încheierii cursei înarmării cu Occidentul. A fost semnalul că … se poate. Pe 9 noiembrie 1989, regimul est-german a sucombat, sub o uriaşa presiune publică. În aceeaşi noapte, Zidul Berlinului a căzut. În acest timp, în Polonia, guvernul comunist lua în serios negocierile cu mişcarea de opoziţie Solidaritatea, iar în Ungaria, Partidul Comunist lua deja calea reformelor.
În Cehoslovacia, Iugoslavia şi Bulgaria, protestele şi grevele au condus în final către încheierea erei staliniste. Singura redută rămăsese Bucureştiul, unde Nicolae Ceauşescu se agăţa de putere. A încercat chiar şi şantajarea lui Gorbaciov, într-o discuţie privată pe care a avut-o cu liderul de la Moscova, înainte de înţelegerea Bush-Gorbaciov de la Malta, din 2-3 decembrie 1989. Ceauşescu l-a acuzat pe Gorbaciov de slăbirea sistemului socialist şi de neglijarea relaţiilor economice româno-sovietice, prin nelivrarea a cinci milioane de tone de petrol părţii române.
Mai mult, şeful statului român a pus problema Basarabiei, afirmând că nu-i va opri pe istorici şi pe ziarişti să trateze apartenenţa sa la România. A fost însă mult prea târziu pentru el. Conştient că nu mai se mai poate sprijini pe sprijinul sovietic, şi că este următorul pe listă după Honnecker (liderul RDG) şi Jivkov (preşedintele Bulgariei comuniste), Ceauşescu a riscat totul pe 21-22 decembrie, condamnând protestele de la Timişoara. Dictatorul român a avut, de altfel, cel mai crunt destin dintre toţi liderii comunişti din Est. A fost judecat sumar şi executat la Târgovişte, împreună cu soţia sa, Elena, la câteva zile după ce cuplul dictatorial a încercat să se salveze, fugind din Bucureşti cu un elicopter.
Citiți principiile noastre de moderare aici!