aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
România
CFR Călători încheie 2024 cu un profit de 15 milioane de lei

CFR Călători încheie 2024 cu un profit de 15 milioane de lei

la 3 February 2025 22:28
1 Comentarii

CFR Călători încheie 2024 cu un profit de 15 milioane de lei

Foto: Facebook/CFR Călători
3 February 2025 22:28
CFR Călători a încheiat anul 2024 cu un profit de 15 milioane de lei, prima dată după 9 - 10 ani, şi nu va mai fi niciodată pe pierdere pe mandatul meu de director general, a declarat, luni, şeful companiei, Traian Preoteasa.
CFR Călători a încheiat anul 2024 cu un profit de 15 milioane de lei, prima dată după 9 - 10 ani, şi nu va mai fi niciodată pe pierdere pe mandatul meu de director general, a declarat, luni, şeful companiei, Traian Preoteasa.

Trimite articolul

X

“Începem prin a face o precizare că în ultimii 10 ani pierderile lui CFR Călători au fost de ordinul sutelor de milioane. Ştirea cu care am vrut să încep astăzi este că, la un an de mandat pe Ordonanţa 109 de guvernanţă corporatistă, 2024, CFR Călători l-a terminat pe un profit de 15 milioane de lei. (…) CFR Călători, la prima, să zicem aşa, strigare are un profit de 15 milioane de lei, ceea ce nu s-a mai întâmplat în ultimii 9 -10 ani, n-am făcut un calcul exact. Ce a dus la acest profit, dat fiind că, ştiţi foarte bine, bugetul de venituri şi cheltuieli s-a aprobat pe o pierdere de un miliard de lei? (…) Chiar în ultima zi sau penultima zi a anului, deci 30 sau 31 decembrie, s-a aprobat o ultimă rectificare bugetară, care a dus compensaţia la un nivel de aproximativ 2,133 miliarde de lei. Este valoarea care acoperă cam 90% din solicitările noastre pentru 2024. Probabil vom dezvolta puţin mai târziu dacă e mult, dacă e puţin acest profit. Noi spunem că este un profit şi, de anul trecut plecând, pe mandatele mele de director general, bugetul de venituri şi cheltuieli al lui CFR Călători nu va mai fi niciodată pe pierdere”, a transmis Preoteasa.

În ceea ce priveşte bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2025, s-a aprobat într-o primă etapă o compensaţie similară cu cea de anul trecut, de 2,15 miliarde de lei, dar care nu este suficientă, situaţie care a dus la adoptarea unor măsuri de către companie, printre care şi suspendarea circulaţiei unui număr de 200 de trenuri.

“Din informaţiile avute, cel puţin pe prima strigare de proiect de buget, Ministerul Finanţelor, la solicitarea Ministerului Transportului, şi aici am avut o discuţie şi cu domnul ministru Grindeanu, ni s-a aprobat o primă etapă egală cu execuţia bugetului pe anul trecut, deci vom avea o compensaţie în jur de 2,15 miliarde de lei. Este adevărat că aceste 2,15 miliarde de lei nu este suma necesară pentru desfăşurarea întregului CSP (contract de servicii publice – n. .r) aprobat în 2022, pe perioada 2022-2032, drept pentru care am luat şi am aprobat în Consiliul de Administraţie un set de măsuri care să ducă la reducerea cheltuielilor. Aceste măsuri au dus şi la suspendarea, nu anularea de trenuri. Ce înseamnă această suspendare? Înseamnă că sunt reduse 200 de trenuri, dar sunt în zile diferite şi în special 30-40% sunt în zilele de weekend”, a afirmat directorul general al CFR Călători.

El a explicat că această decizie a fost luată pentru a se reduce din cheltuieli, întrucât personalul care lucrează în weekend primeşte ore suplimentare plătite cu 300%.

“Ce ne-a făcut să ducem această suspendare a trenurilor spre weekend? Este adevărat că avem un deficit de mecanici, în special de mecanici, că personalul de exploatare se împarte în mecanici, revizor, şef de tren şi alţii, unde mai am în activitate cam 100 de persoane care fac cumul de pensie şi salariu. Probabil că până la sfârşitul anului vom compensa sau, dacă nu, în 2026 şi nu cred că vom mai avea angajaţi care să cumuleze pensie cu salariu la nivel de exploatare. Este adevărat că anumiţi lideri de sindicat se plâng de această tăiere, dar nu informează corect. Informaţia corectă este că nu s-a tăiat niciun salariu cu niciun leu. Este adevărat că se vor mai diminua veniturile. Veniturile se compun din salariu, sporuri, sporuri festive, sporuri festive suplimentare. Sâmbăta şi duminica, deci în weekend, orele suplimentare festive se plătesc cu 300%. Noi avem situaţia călătorilor care plătesc bilet pe absolut orice tren, fiind digitalizată vânzarea de bilete. Aceste trenuri pe care noi le-am suspendat, în afară de faptul că ne puteau duce să plătim cheltuieli salariale majorate, v-am spus şi cu 300%, nu au mai mult de 2-3 călători. Toate suspendările de trenuri care s-au făcut şi sunt publicate au o reducere, să zicem, a numărului de activităţi cu 3%, maxim 4%”, a susţinut Preoteasa.

Potrivit acestuia, din primele calcule reiese o reducere a cheltuielilor în jur de 25 – 30 de milioane de lei la nivelul lunii ianuarie, în urma suspendării acestor trenuri. În plus, trebuie compensate veniturile pe care le avea compania din facilităţile acordate anterior studenţilor şi care se ridicau la aproape 220 milioane de lei.

“V-am spus, compensaţia solicitată nu acoperă întreg spectrul contractului de servicii publice şi trebuie să luăm nişte măsuri. Le-am luat înainte de apariţia ordonanţei-trenuleţ, le-am gândit, nu ne împiedică, nici nu ne ajută ordonanţa-trenuleţ, sunt nişte decizii luate de managementul companiei pentru reducerea cheltuielilor. La prima strigare, rămâne de analizat, pe luna ianuarie cheltuielile s-au redus cu în jur de 25 – 30 de milioane (de lei – n. r.). Bugetul nu va mai fi întocmit pe pierdere. Trebuie să compensăm, că ne place, că nu ne place, anularea facilităţilor pentru studenţi ne costă în buget venituri de aproape 200 – 220 de milioane de lei. Trebuie ori să găsim în altă parte veniturile, ori să reducem cheltuielile. Prima etapă care ne-a stat la îndemână va fi reducerea cheltuielilor şi o vom face fără probleme”, a adăugat şeful companiei.

Traian Preoteasa a precizat că salariile la CFR Călători s-au luat în totalitate şi fără întârzieri, însă a admis că, prin măsura suspendării trenurilor, veniturile mecanicilor vor scădea cu 3.000 – 4.000 de lei, deci, economiile pe care compania le va face ajung la câteva zeci de milioane de lei pe an, având în vedere că sunt 1.500 de mecanici.

“O să vă dau nişte date. Deci, venitul brut al mecanicului, nivelul mediu, ajunge la 22.000 de lei. Asta înseamnă vreo 12-13.000 de lei pe net. Venitul maxim al mecanicilor a depăşit 30.000 de lei. (…) Veniturile şi nu salariile, fac precizări, scad anulând acele ore care se prestează în festive de weekend. Avem 1.500 de mecanici, cred că sunt câteva zeci de milioane de lei pe an. (…) Nu voi avea nicio mustrare de conştiinţă să ţin societatea în echilibru. Nu voi da curs niciunei presiuni de a perturba activitatea economică. V-am spus, este o companie pe profit astăzi, va rămâne o companie pe profit până la plecarea mea. Când va fi aceasta, vom vedea. În ceea ce priveşte partea financiară criticată peste tot în toată presa şi nu numai de neplata orelor suplimentare, nu este adevărat. Respectăm legea întru totul. Dar, precizez din nou, şi voi reitera această afirmaţie, vom respecta legea în interesul lui CFR Călători şi nu al cuiva, indiferent cine e acela. Vom plăti orele suplimentare şi le-am plătit, nu cred că există vreun angajat al căii ferate la CFR Călători care nu şi-a primit salariul la zi, nu şi-a primit bonurile de masă la zi şi, când spun la zi, înseamnă mai devreme, nu la datele prevăzute în contractul colectiv de muncă, sau nu şi-au primit veniturile realizate din ore suplimentare. Este adevărat că încercăm şi, exact ce v-am spus, prin această suspendare a unor trenuri – am mai analizat din ele, vreo două – trei am mai băgat, probabil o să mai analizăm, o să mai scoatem, o să mai băgăm – este o dinamică în aceasta. Oricine face ore suplimentare necompensate în cele 90 de zile vor fi plătite conform legii. Nu se va încălca legea, dar iar spun legea şi interesul CFR Călători”, a arătat el.

Traian Preoteasa a mai spus că decizia cu privire la trenurile care trebuie suspendate a aparţinut regionalelor şi nu “a venit de sus”, iar dacă există solicitări pentru un anumit tren suspendat şi va avea călători, acesta va fi repus în circulaţie.

“Dată fiind organizarea teritorială pe cele opt regionale, nu a venit o decizie de sus ‘tăiaţi 7 trenuri, 15 trenuri, 12 trenuri’. Au servicii în subordine, fac o analiză, au încasările, au situaţia orelor festive suplimentare şi au fost corelate. La Anina-Oraviţa au fost nişte discuţii…nu este un tren rentabil, cel puţin în zilele din afara weekend-ului. În weekend este încărcat, nu avem o problemă. Numai că toate presiunile – şi nu ţin cont de presiuni, dar să zicem că ne-au convins să dăm drumul şi în cursul săptămânii – au fost partea de istorie şi turism. Au venit primarii, au venit… am găsit o înţelegere. Am mai pus şi la Bucureşti, dacă nu mă înşel, două trenuri în circulaţie. Suntem într-o dinamică continuă. Dacă vreo regională, oricare ar fi ea, face dovada că un anumit tren are solicitări, nu ştiu, de la Consiliul Judeţean, de la primării şi are 20 sau 30 de călători sau măcar 10, da, va fi pus în circulaţie. Dacă nu am, rămân suspendate. Suspendat înseamnă că prin anumite modificări de mobilitate le pot pune la loc oricând. Am trasă, am tot ce-mi trebuie, le pot pune la loc oricând, da nu le voi pune la loc decât dacă am convingerea că nu vor merge goale”, a subliniat el.

Sursa: AGERPRES

Trimite articolul

X
Taguri:
cfr calatori ,
profit ,
romania
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Dan says:
    February 4, 2025 at 8:55 am

    Asta e gluma, asa-i?

    Reply
  2. Cele mai citite știri

    1
    Sfaturi de la polițiști, jandarmi și pompieri, pentru minivacanța de Crăciun 
    2
    De Crăciun, a venit Moșul cu podul – interviu cu primarul Aradului, Călin Bibarț
    3
    Primarul Aradului nu a găsit soluții legale pentru transport public gratuit și cere modificări legislative
    4
    Trimis în judecată după ce a cerut bani pentru angajări la Frontieră și Pompieri
    5
    Ucraina sărbătorește al patrulea Crăciun în plin război, sub atacurile Rusiei și cu puține speranțe de pace
    6
    Pescarii fac foc pe malul Mureşului, în centrul Aradului
    7
    2025, anul marilor concedieri în Arad. Peste 2.000 de arădeni, pe lista disponibilizaților
    8
    Animalele din ograda arădenilor: sute de mii de ovine, păsări şi porcine
    9
    Agenţia anticorupţie a Ucrainei acuză parlamentari de luare de mită
    10
    Miniștrii Apărării și Economiei au depus jurământul la Cotroceni

    Local

    Primarul Aradului nu a găsit soluții legale pentru transport public gratuit și cere modificări legislative
    Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine.

    Local

    Spitalul Județean: Dozatoare de apă fără pahare. Sau pahare contra cost de la tonomatul de cafea
    Aceasta a fost experiența unui arădean care a fost trimis să cumpere un pahar gol de la tonomatul de cafea, contra sumei de trei lei, pentru că la dozatorul de apă nu erau de găsit. S-a întâmplat în Ambulatoriul spitalului, iar conducerea unității spune că a dispus suplimentarea paharelor.

    Local

    Drumurile din nord, gata în acest an
    Drumurile din nordul județului, modernizate cu fonduri europene nerambursabile, vor fi finalizate în acest an.

    Local

    Compartiment nou de recuperare neurologică, la Județean
    Noua structură este coordonată de către neurologul Constantin Covăsală și se adresează pacineților care au suferit afecțiuni neurologice și au indicație medicală de recuperare.

    ARADON Sport local

    Ştim încă două echipe finaliste
    Podgoria Ghioroc şi Viitorul Satu Nou vor lupta pentru trofeul Campionatului Judeţean de futsal.

    Local

    Procurorul arădean Miron Codrin, candidat la șefia DIICOT Central
    Miron Codrin și-a depus candidatura pentru funcția de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). 1

    ARADON Sport local

    S-au remarcat pe tabla cu 64 de pătrăţele

    Advertorial

    Rucsacuri elegante de damă: când și cum le porți
    Rucsacul elegant a devenit o alegere firească pentru zilele aglomerate: îți lasă mâinile libere, stă bine în ținută și îți păstrează lucrurile organizate. Dacă ai avut momente în care un rucsac ți s-a părut „prea casual”, de obicei problema a ținut de model, materiale sau felul în care l-ai purtat.

    ARADON Sport local

    Apţi pentru a arbitra în Liga 2
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.