Diplomatul se află printre cei şase învinuiţi din dosarul Zambacian, în care este cercetat şi Adrian Năstase pentru obţinerea de foloase necuvenite şi luare de mită.
Conform procurorilor, Adrian Năstase ar fi primit peste o sută de mii de dolari, reprezentând contravaloarea unor bunuri importate din China şi un milion două sute de mii de lei noi, adică echivalentul valorii tâmplăriei de aluminiu şi lemn cu geam termopan executată la imobilele acestuia din strada Zambaccian şi din comuna Cornu.
Ioan Păun este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi pentru complicitate la folosirea unor documente falsificate în faţa autorităţilor vamale.
La vremea când s-ar fi săvârşit aceste infracţiuni, Ioan Păun era consul general al României la Hong Kong. Transferat între timp la Shanghai pe postul de consilier economic, Ioan Păun a revenit în ţară pentru a lua parte la audierile la care fusese convocat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!