Din momentul echinocțiului, vreme de 93 de zile, durata zilei va continua să crească până la solstiţiul de vară.

La sfârșitul săptămânii viitoare, în noaptea de sâmbătă, 25 martie, spre duminică, 26 martie, România va trece la ora de vară. Ceasul se va da cu o oră înainte, iar ora 3:00 va deveni ora 4:00. Pentru că se schimbă ora, duminică devine cea mai scurtă zi din 2023.

Din 1939, cu pauze

În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene (UE). Ora oficială de vară, ora Europei Orientale la care trece ţara noastră în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară potrivit www.astro-urseanu.ro

În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar, în 1997, prin Ordonanţa nr. 20 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României, la art (1) se precizează că:

“În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00”.

Pe continentul european, schimbarea orei se face în toate ţările, cu excepţia Islandei, Georgiei, Belarusului, Azerbaidjanului, Turciei şi Rusiei; unele dintre aceste ţări au revenit la ora iniţială, în timp ce altele au preferat să rămână continuu la ora de vară. Schimbarea orei nu este însă simultană în toate ţările, din cauza diferenţei de fus orar.

A început ca o glumă

Omul de ştiinţă, scriitorul şi omul de afaceri american Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă într-o satiră, în care menţiona că s-ar realiza o economie de lumânări prin folosirea luminii de dimineaţă a soarelui. Ideea folosirii orei de vară este atribuită neozeelandezului George Vernon Hudson, entomolog care a susţinut că ar avea nevoie de mai multă lumină pentru a studia insectele şi care a venit cu această idee în 1895.

Schimbarea orei a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie – 1 octombrie), potrivit www.timeanddate.com. Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai – 16 octombrie), apoi Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia.
La 31 martie 1918, ora de vară a fost introdusă şi în Statele Unite. Pentru o perioadă mai îndelungată, a fost aplicată în SUA, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 şi 30 septembrie 1945.
La data de 13 aprilie 1966, legislativul american a impus respectarea orei de vară la nivel naţional (“Daylight saving time” – DST sau “summer time”), din ultima duminică a lui aprilie, până în ultima duminică din luna octombrie. Douăzeci de ani mai târziu, preşedintele Ronald Reagan a semnat un act federal pe probleme de mediu, ce conţinea şi o prevedere care solicita conservarea energiei şi respectarea orei de vară. De atunci, ora de vară a rămas stabilită pe o perioadă cuprinsă între echinocţiul de primăvară şi cel de toamnă.

Printre ţările care au reintrodus recent ora de vară se află Haiti, în 2017, după ce renunţase în 2015; Chile, în 2016, după ce renunţase în 2015; Iordania, în 2014, după ce renunţase în 2012. Ţări care au renunţat la ora de vară, fără a reveni sunt: Armenia (2011), Libia (2013), Rusia (2014), Egipt (2015), Uruguay (2015), Azerbaidjan (2015), Namibia (2017). Există multe state care au folosit sau folosesc doar experimental acest sistem orar, potrivit www.timeanddate.com. China a utilizat experimental ora de vară în perioada 1986-1991. Ţările ecuatoriale şi tropicale nu aplică această oră, deoarece durata zilei este egală de-a lungul anului.

SURSA: AGERPRES