aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
România
Eurobarometru: Şapte din zece români consideră că apartenenţa la UE aduce beneficii României. Trei sferturi ar vota la europarlamentare

Eurobarometru: Şapte din zece români consideră că apartenenţa la UE aduce beneficii României. Trei sferturi ar vota la europarlamentare

la 6 December 2023 08:53
10 Comentarii

Eurobarometru: Şapte din zece români consideră că apartenenţa la UE aduce beneficii României. Trei sferturi ar vota la europarlamentare

Foto: EPA-EFE/RONALD WITTEK
6 December 2023 08:53
Şapte din zece români (69%) consideră că statutul de membru al Uniunii Europene aduce beneficii României, procentul situându-se în media UE, relevă cel mai recent Eurobarometru realizat de Parlamentul European, care mai arată că 75% dintre români spun că ar merge să voteze dacă alegerile europene ar avea loc într-o săptămână, unul din cele mai ridicate procente din UE.
Şapte din zece români (69%) consideră că statutul de membru al Uniunii Europene aduce beneficii României, procentul situându-se în media UE, relevă cel mai recent Eurobarometru realizat de Parlamentul European, care mai arată că 75% dintre români spun că ar merge să voteze dacă alegerile europene ar avea loc într-o săptămână, unul din cele mai ridicate procente din UE.

Trimite articolul

X

Eurobarometrul a fost prezentat miercuri de PE, cu şase luni înainte de alegerile europene, care sunt programate să aibă loc între 6 şi 9 iunie 2024.

Principalele motive invocate de respondenţii din România în legătură cu aceste beneficii sunt noi oportunităţi de lucru aduse de UE (42%), îmbunătăţirea nivelului de trai (28%), urmate de contribuţia UE la menţinerea păcii (25%) şi cooperarea cu alte state europene (25%), se arată într-un comunicat de presă al Parlamentului European.

Pentru participanţii din întreaga UE la acest sondaj motivele principale sunt contribuţia UE la menţinerea păcii şi consolidarea securităţii (34%) şi îmbunătăţirea cooperării dintre ţările Uniunii (34%).

De asemenea, imaginea UE printre cetăţenii europeni a rămas stabilă din martie acest an. UE are imagine pozitivă în rândul a 45% dintre cetăţeni, o imagine neutră – 38%, o imagine negativă – 16%. În România, UE are o imagine pozitivă printre 49% dintre cetăţeni, o imagine neutră – 35% şi o imagine negativă – 14%.

În plus, 70% dintre cetăţenii UE (60% dintre cetăţenii români) consideră că acţiunile UE au un impact asupra vieţii lor de zi cu zi. Mai mult de o treime dintre cetăţenii UE consideră că lupta împotriva sărăciei şi excluziunii sociale (36%) şi sănătatea publică (34%) reprezintă principalele subiecte cărora Parlamentul European trebuie să le acorde prioritate.

Următoarele teme importante pentru cetăţenii UE sunt acţiunile de combatere a schimbărilor climatice (29%) şi sprijinul pentru economie şi crearea de noi locuri de muncă (29%). Migraţia şi azilul (18%), în prezent pe poziţia a noua, reprezintă tema care a crescut cu şapte puncte procentuale faţă de toamna anului trecut.

În opinia cetăţenilor români participanţi la sondaj, priorităţile Parlamentului European ar trebui să fie sprijinul pentru economie şi crearea de noi locuri de muncă (42%), sănătatea publică (35%) şi lupta împotriva sărăciei şi excluziunii sociale (34%).

Sondajul mai relevă că dificultăţile socio-economice afectează încă mulţi europeni, chiar dacă indicatorii s-au îmbunătăţit uşor în cursul ultimelor şase luni, se mai arată în comunicatul PE. 73% dintre respondenţi (cu 6 puncte procentuale mai puţin decât în primăvară) consideră că nivelul lor de trai va scădea în anul următor.

Peste o treime dintre europeni (37%) întâmpină dificultăţi în a plăti facturile uneori sau de cele mai multe ori, iar procentul de cetăţeni români care întâmpină dificultăţi la plata facturilor uneori sau de cele mai multe ori este de 57%.

Majoritatea europenilor (53%), inclusiv a cetăţenilor români (59%), doresc ca PE să joace un rol mai important, o opinie majoritară în 21 de state membre.

Majoritatea europenilor (57%) sunt interesaţi de alegerile viitoare pentru Parlamentul European, un rezultat stabil în comparaţie cu primăvara anului 2023 (1 punct procentual mai mult), dar cu 6 puncte procentuale mai mare decât în toamna anului 2018, într-un moment similar anterior ultimelor alegeri europene. 60% dintre români afirmă că sunt interesaţi de alegerile europene din 2024.

68% dintre europenii participanţi la sondaj spun că ar putea vota dacă alegerile europene ar avea loc într-o săptămână – cu nouă puncte mai mult decât în toamna anului 2018.

Dintre cetăţenii români care au răspuns sondajului, 75% au spus că ar merge să voteze dacă alegerile europene ar avea loc într-o săptămână. Este al cincilea procent din UE, după Danemarca (86%), Olanda (82%), Suedia (80%) şi Polonia (76%) şi la egalitate cu Grecia (75%).

Comparativ cu toamna lui 2018, când 55% dintre români spuneau că ar merge să voteze dacă alegerile europene ar avea loc într-o săptămână, se înregistrează o creştere de 20 de puncte procentuale, a doua din UE (după Polonia, +23 de puncte procentuale) şi la egalitate cu Slovacia.

Prezenţa la alegerile europene din 2019 a fost de 51,2% în România.

Rezultatele Eurobarometrului „arată că atât interesul pentru alegerile europene, cât şi probabilitatea de a vota au crescut în mod măsurabil, în special în comparaţie cu acum cinci ani”, afirmă preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, într-un mesaj video transmis cu ocazia prezentării sondajului.

„Rezultatele sunt foarte încurajatoare şi ne sprijină în eforturile noastre de a creşte prezenţa la vot, ceea ce este important deoarece democraţia nu poate fi niciodată considerată ca fiind de la sine înţeleasă. În iunie 2024, haideţi să o protejăm şi să o păstrăm prin exprimarea votului”, a mai transmis ea.

Sursa: AGERPRES

Trimite articolul

X
Taguri:
apartenenţa la UE aduce beneficii României ,
Eurobarometru ,
parlamentul european ,
romania ,
sondaj ,
uniunea europeana
10 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. mai vedem... says:
    December 6, 2023 at 12:17 pm

    Lasa ca se razgandesc imediat. Deja si-a aratat fata urata UE cu pandemia. Dupa ce va vor lua proprietatile ca nu sunt la standarde europene si masinile ca nu sunt EURO N sa vedeti ce va schimbati.
    Ca UK si Olanda or fi idioate ca vor iesirea din UE.
    Tare mi-e ca o sa vreti de frig in Uniune… aia fosta sovietica condusa tot de comisari politici si tot comunisti.

    Reply
    • vedem says:
      December 6, 2023 at 2:02 pm

      tot comunist ai ramas??

      Reply
      • rectificare says:
        December 6, 2023 at 2:18 pm

        corect ar fi fost sa scrii: tot comunisti au ramas. UE = URSS – tot uniuni cu aceeasi structura politica si organigrama.
        NU trebuie sa ma crezi. Cerceteaza.

        Reply
        • Cercetatoru says:
          December 7, 2023 at 12:23 pm

          In UE statele au aderat de bunavoie, in URSS au fost fortate. Intelegi diferenta?

          Reply
  2. Bilbao says:
    December 6, 2023 at 12:30 pm

    Judecând după comentariile unora, raportul ar trebui să fie invers

    Reply
    • de ce nu? says:
      December 6, 2023 at 2:17 pm

      Daca crezi barometrele lor… e ca si cum ai crede ca armata ucraineana mai are un pic si cucereste Moscova.

      Reply
      • Vasea says:
        December 7, 2023 at 12:23 pm

        Sau cum Rusia mai are un pic si cucerete Kievul

        Reply
  3. Neli says:
    December 6, 2023 at 4:14 pm

    Articol de propagandă. Da, corupții au nevoie pentru a fugi de răspundere penală. Pentru un om corect, cu venituri muncite, apartenența la EU e dezastru, așa cum a ajuns și economia țării…

    Reply
  4. Albatros says:
    December 7, 2023 at 1:32 am

    Prezenta romanilor la alegerile europarlamentare din ultimii ani contrazic acest EUROBAROMETRU.
    E mai degraba e o forma de mobilizare a cetatenilor bazata pe faptul ca, cetatenii au instinct de turma.

    Reply
  5. roman says:
    December 7, 2023 at 9:36 am

    E bine in UE ca macar avem cine sa ne spuna ce sa mancam cum sa mancam cum sa crestem porcii la sate, cum sa mentinem sau nu gospodariile rurale, , cum sa dam sume enorme Ucrainei , cum sa ii intretiem pe ucrainienii refugiati si copiii lor comparativ cu cetatenii romani si copiii lor, cum sa ne vaccinam , cum cum sa nu intram in Schengen si sa privim la cozile kilometrice de TIR-uri din vămi, cum si cati migranti sa primim etc etc Da!
    Macar stim o treaba ca avem sefi .in frunte cu doamna URSULA Sa ne traiasca stapanii.!

    Reply
  6. Cele mai citite știri

    1
    CNSAS - date în premieră privind dimensiunea Securității la finalul regimului comunist: 14.629 de angajați; 2.297 erau femei
    2
    FOTO| Peste 15 mii de vizitatori, la Agromalim
    3
    Produse contrafăcute, găsite de polițiști într-o mașină cu numere de Bulgaria, la Birchiș
    4
    Personalităţi occidentale de rang înalt, prezente într-o gară în preajma atacului rus asupra unui tren, în Ucraina
    5
    Festival francofon pentru pace, la Arad
    6
    Kelemen Hunor: Nu am depășit blocajul de săptămâna trecută. Nu este discutată nici posibilitatea de a vota un Guvern minoritar
    7
    „Piața veche renaște”, pe 26 și 27 septembrie
    8
    Două transporturi agabaritice vor tranzita județul Arad
    9
    Zilele teologiei și culturii arădene
    10
    Victorii pe linie pentru Academia UTA

    Local

    Produse contrafăcute, găsite de polițiști într-o mașină cu numere de Bulgaria, la Birchiș
    Au fost ridicate 5 motofierăstraie, 8 aparate de ras, o trusă cu bormașină și două truse cu bormașină, acumulator, încărcător, dispozitiv de încărcare și ruletă.

    Mapamond

    Papa Leon al XIV-lea, aclamat de o mare de oameni pe Champs-Élysées
    Papa Leon al XIV-lea şi-a început sâmbătă traseul pe Champs-Elysées, în ovaţiile unei imense mulţimi de credincioşi, urmând să ajungă în Place de la Concorde, unde va avea loc o liturghie grandioasă, transmite AFP.

    România

    Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan - miercuri. Audieri în comisii vor avea loc luni și marți
    Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului - au decis sâmbătă Birourile permanente reunite.

    Local

    Ambasadorul Poloniei a vizitat Aradul
    Ambasadorul Republicii Polone în România a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Arad.

    Local

    Şapte parohii vacante în judeţul Arad
    Unele se află în aşteptarea preotului paroh de trei-patru ani. Cea mai recentă vacantare datează din 24 septembrie. 2

    Local

    Restricțiile din Timiș, anunțate în Arad
    ARAD. Consiliul Județean Timiș a solicitat Consiliului Județean Arad presemnalizarea unor restricții de circulație care vor fi impuse pe DJ 682, de la limita de județ a Aradului și până în Făget.

    Local

    VIDEO
    Înverzeşte zona de agrement de pe Mărului
    Plopii şi salcâmii s-au prins în proporţie de 99%. Municipalitatea intenţionează să mai planteze arţari şi arbori de mătase.

    Local

    Amendat cu 100.000 de lei pentru ca vindea țigări din mașină
    ARAD. Polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în Piața Fortuna, în ziua de 25 septembrie 2026, un arădean de 25 de ani, în timp ce oferea spre vânzare, din portbagajul mașinii sale, țigări susceptibile a proveni din contrabandă. 2

    Local

    Avansează lucrările pe autostradă, spre Pecica
    ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că se continuă lucrările de reparații pe autostradă, între Arad și Pecica, acolo unde a fost instituită o restricție de trafic.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.