Activitatea de control financiar, de mediu, în domeniul protecţiei consumatorilor
sau în primării şi vămi va fi paralizată între orele 8 şi 10.
Nemulţumirile funcţionarilor sunt legate, în principal, de neadoptarea, de
către Guvern, a legii salarizării. Ei cer acordarea unui salariu mediu net de
12 milioane de lei noi, la care să se adauge şi un spor de confidenţialitate
de 15 procente plus un spor de fidelitate între 3 si 20 la sută. Funcţionarii
din Sed Lex vor şi prime de vacanţă conform Contractului colectiv de muncă.
Membrii acestui sindicat reprezintă mai mult de jumătatre dintre funcţionarii
din întreaga ţară.
realitatea.net
Citiți principiile noastre de moderare aici!