Nimic din cele ale istoriei, nici moartea, nu poate rezista la acţiunea iubirii lui Dumnezeu în Fiul Său înviat.

Moartea este învinsă definitiv, o nouă viaţă apare în lume, nu prin reîncarnare sau readucerea la viaţă a unui mort, ci prin trecerea Lui Hristos la o altă existenţă (Dicţionar de Teologie Ortodoxă, pr. prof. dr. Ion Bria).

Iisus Hristos a murit pe cruce după firea omenească, căci potrivit Sfântului Ioan Damaschin, însuşi Fiul lui Dumnezeu a suferit toate schingiuirile în trup, însă firea Sa dumnezeiească şi singura impasibilă a rămas impasibilă.

Se poate spune astfel că Dumnezeu a suferit în trup, dar în nici un caz nu se poate spune că Dumnezeirea a suferit în trup, sau că Dumnezeu a suferit prin trup.

Hristos a fost împreună cu tâlharul în rai; a fost şi în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. Într-un chip mai presus de fire Hristos Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărăţind împreună cu Duhul. Era pretutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce.

Trupul Mântuitorului este ca un Templu plin de prezenţa şi puterea lui Dumnezeu de aceea el nu poate fi ţinut de moarte în mormânt. “El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate. Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate”, spune Sfântul Apostol Pavel (ep. Col. 1, 18).

Iisus Hristos este pentru creştini “Paştile nostru care S-a jertfit pentru noi”, aşa cum arată Sfântul Apostol Pavel (I Cor, 5,7).

De la început Sfintele Paşti au devenit unica sărbătoare a Bisericii şi, în continuare, pentru creştinii primelor secole, Învierea Domnului era cel mai mare eveniment din cursul anului.

Noaptea Paştilor era petrecută în biserici în priveghere şi rugăciune. În cursul ei avea loc botezul catehumenilor (candidaţii la botez), iar momentul Învierii era întâmpinat cu cântări de bucurie, cu săvârşirea Sfintei Jertfe şi cu lumini multe, semn al bucuriei şi luminării duhovniceşti.

Cei care primiseră botezul chiar în acea noapte îşi puneau acum haine albe şi purtau făclii luminoase, penitenţii (cei care fuseseră excluşi un timp din comunitatea credincioşilor din cauza păcatelor) erau reprimiţi în cadrul comunităţii, împăraţii eliberau prizonieri şi se făceau fapte de milostenie.

În vechime, ca şi astăzi, sărbătoarea Paştilor se prelungea pentru o săptămână întreagă, săvârşindu-se în fiecare zi Sfânta Liturghie, la care toţi credincioşii se împărtăşeau cu Sfintele Taine ale lui Hristos.

SURSA: AGERPRES