Şi asta din cauza gravităţii accidentelor produse şi în acest sfârşit de an – număr record de răniri în Capitală, două persoane care şi-au pierdut viaţa pentru că nu au respectat instrucţiunile de folosire, aproape 200 de incendii şi pagube de miliarde de lei.
Trist bilanţ şi anul acesta. Mai puţini răniţi ca anul trecut la nivel de ţară, dar numărul celor care au ajuns la spitalele din Capitală a doborât toate recordurile – în numai 2 zile, la camerele de gardă a trei spitale, peste 90 de persoane au venit să-şi îngrijească rănile provocate de artificii. O femeie din Ocna Mureş, rănită la maxilar, a murit la spital, iar fiul bulibaşei din Sinteşti, Ilfov a murit după ce a improvizat un dispozitiv pirotehnic.
Medicii spun că multe persoane au fost rănite de alţi oameni care au aruncat petardele spre ei. Pompierii susţin că din cele aproximativ două sute de incendii produse în toată ţara în cele 2 zile, aproape toate au fost cauzate de focuri de artificii sau produse pirotehnice. Mai mult, unele persoane s-au trezit cu casa şi lucrurile arse pentru că vecinii le-au aruncat petarde în balcoane. cred că se impune serios modificarea cadrului legal, limitarea sau chiar interzicearea…de către persoanele fizice Poliţiştii de la pirotehnic cred că jocurile de artificii ar trebui organizate doar de firme autorizate, pentru că mulţi oameni nu respectă instrucţiunile de folosire de pe etichetele artificilor.
Împreună cu cei de la Inspectoratul pentru protecţia muncii, până la sfârşitul primului trimestru din acest an, poliţiştii vor să elaboreze un proiect de lege cu modificări în domeniu, pentru a preveni astfel de accidente.
Citiți principiile noastre de moderare aici!