* Instanța constituțională notează în motivare, cu privire la prevederea din lege care menționează încetarea de drept a funcției/demnității publice la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii pentru aleșii găsiți incompatibili sau în conflict de interese, că dispozițiile art.1 alin.(3) coroborate cu cele ale art.16 alin.(3) teza întâi din Constituție reprezintă premisele normative de rang constituțional care trebuie avute în vedere pentru valorizarea principiului neretroactivității legii, iar o interpretare sistematică a acestor valori și principii având, deopotrivă, natură constituțională impune considerarea efectelor viitoare ale situației juridice născute anterior intrării în vigoare a noii legi în materia integrității publice ca fiind o situație în curs, căreia i se aplică prevederile legii noi -ad similis, a se vedea art.6 alin.(6) din Codul civil.

Judecătorii constituționali menționează că o situație de conflict de interese sau stare de incompatibilitate ale cărei efecte juridice nu s-au epuizat ‘se proiectează și afectează integritatea funcției, demnității publice ori a mandatului’, ceea ce conduce la ‘discreditarea’ însăși a funcției/demnității/mandatului exercitat care ‘se întinde pe întregul interval temporal al executării sancțiunii’ de către titularul funcției/demnității publice/mandatului.

„O asemenea alterare a autorității și imaginii funcției publice reprezintă un efect viitor – cârmuit de legea nouă – al situației juridice generate de fapta funcționarului/demnitarului public, faptă săvârșită sub legea veche. Protejarea integrității și autorității funcției publice în sine, ca abstractizare juridică, este un efect consecutiv și distinct al faptei ilicite a funcționarului/demnitarului public, efect care trebuie să cunoască o reglementare proprie din punct de vedere normativ odată ce cu privire la funcționarul/demnitarul public s-a constatat, în mod definitiv, că se află în conflict de interese sau în stare de incompatibilitate, după caz”, subliniază CCR.

Curtea explică faptul că norma intertemporală nu reglementează o sancțiune personală aplicabilă titularului funcției/demnității/mandatului, ci întrerupe/încetează de drept funcția/demnitatea/mandatul care a fost ‘viciată/ viciat’ prin fapta titularului său.

„Rezultă că, în mod organic, norma intertemporală integrează efectele juridice produse de vechea reglementare în noul cadru referențial al protecției integrității de drept public a funcției/demnității/mandatului, eliminând riscurile sistemice cu privire atât la erodarea protecției constituționale acordate funcției publice prin dispozițiile art.16 alin.(3) teza întâi din Constituție, cât și la deteriorarea progresivă și profundă a funcției publice, în măsura în care aceasta continuă să fie exercitată de un titular aflat în executarea unei sancțiuni aplicate la regimul integrității funcției publice și ale cărei efecte nu s-au epuizat. Curtea constată că este necesară racordarea integrativă a efectelor juridice produse sub vechea reglementare la noua concepție și soluție legislativă pentru a asigura coeziunea acțiunii statului în domeniul funcției publice, privite lato senso”, punctează Curtea Constituțională.

Potrivit judecătorilor constituționali, legea nu face altceva decât să pună capăt ‘alterării grave’ a integrității funcției/demnității/mandatului și să redea credibilitatea și calitățile distinctive ale acestora.

„Ca atare, dacă art.II pct.17 – cu referire la art.25 alin.(1) și (2) – din legea criticată normează în domeniul său propriu de reglementare două sancțiuni administrative aplicate titularului funcției/demnității/mandatului, normele intertemporale prevăzute de art.X alin.(1) și (2) din legea criticată recunosc suveranitatea legii vechi cu privire la sancțiunile personale aplicate/aplicabile titularului funcției/demnității/mandatului. Efectul viitor al acestei situații juridice se traduce în existența unei funcții/demnități/mandat afectate/afectat din punctul de vedere al integrității, astfel legea nefăcând altceva decât să pună capăt alterării grave a integrității funcției/demnității/mandatului și să redea credibilitatea și calitățile distinctive ale acestora. A interzice legiuitorului să protejeze integritatea funcției/demnității/mandatului de drept public când aceasta a fost esențialmente afectată printr-o acțiune nelegală a titularului său temporar pe motiv că acestuia din urmă i s-a aplicat o sancțiune echivalează cu abandonarea standardelor de protecție asociate funcției publice privite lato sensu și cu un regres al statului de drept. Prezervarea încrederii cetățenilor în acțiunea statului presupune nu numai sancțiuni aplicate persoanei aflate în serviciul public, ci și protejarea autorității, imaginii și a regimului funcției/demnității/mandatului ocupat de acesta”, se arată în motivare.

* Cu privire neconstituționalitatea sintagmei „persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți” din același act normativ, Curtea Constituțională spune în motivare că, în lipsa recunoașterii și protejării de către stat a formelor de conviețuire dintre persoane de sex diferit sau de același sex, statul nu poate lega consecințe juridice în raport cu aceste tipologii de relații. Mai mult, nu poate impune drepturi sau obligații acestor parteneri de fapt în condițiile în care caracterizarea juridică a acestor relații informale nu este realizată.

Judecătorii constituționali adaugă că în cauză este necesară o apreciere personală a partenerului de fapt dacă se încadrează în sfera persoanelor care au relații asemănătoare acelora dintre soți.

„Iar această autoapreciere este evaluată ulterior de Agenția Națională de Integritate (ANI), sub aspectul existenței unei asemenea relații, relație care impune completarea și depunerea declarațiilor de avere și interese, respectiv a declarației de interese financiare. Astfel, se ajunge la situația în care ANI să aprecieze dacă persoana în cauză are sau nu o relație asemănătoare acelora dintre soți, ceea ce este o vădită încălcare a art.26 din Constituție”, se precizează în motivare.

Curtea menționează că, prin Decizia 562 din 19 septembrie 2017, în materie procesual-penală, a utilizat o referire la relații asemănătoare celor dintre soți, însă nu în sens de obligație a persoanei, ci de acordare a unui drept procesual de care aceasta se poate prevala, sub controlul instanței judecătorești competente.

Or, spun judecătorii, în cazul de față, se instituie o obligație în materia integrității funcției publice a cărei sferă de aplicare și incidență cade în sarcina persoanei sub sancțiunea atragerii răspunderii sale contravenționale; rezultă o procedură marcată de un ‘puternic subiectivism’ atât din partea celor doi parteneri, cât și din partea ANI.

„Astfel, în cauză este necesară în primul rând, ca premisă, o apreciere personală a partenerului de fapt dacă se încadrează în sfera persoanelor care au relații asemănătoare acelora dintre soți, relație care impune completarea și depunerea declarațiilor de avere și interese, respectiv a declarației de interese financiare. Iar această autoapreciere este evaluată ulterior de ANI, sub aspectul existenței unei asemenea relații. Or, un inspector ANI – sau generic o entitate statală – nu poate el însuși să aprecieze dacă o persoană are sau nu relații asemănătoare celor dintre soți, aspect care să conducă la consecințe juridice legate de o astfel de relație de fapt. Mai mult, este posibil ca și cei doi parteneri să aibă puncte de vedere divergente cu privire la acest aspect; toate aceste aspecte indică o procedură marcată de un profund subiectivism din partea tuturor persoanelor implicate. Lipsa criteriilor legale de determinare din punct de vedere noțional a sintagmei analizate, coroborată cu imprimarea unui caracter profund subiectiv și aleatoriu întregii proceduri, cu acordarea competenței ANI de a aprecia și evalua calitatea și tipologia relațiilor private întreținute de o anumită persoană (dacă persoana în cauză are sau nu o relație asemănătoare acelora dintre soți) reprezintă o vădită încălcare a art.1 alin.(5) și a art.26 din Constituție”, mai notează CCR.

Sursa: AGERPRES