aradon.ro Web analytics


BUCURESTI - 1.300 de amenzi au fost date de poliţiştii de la circulaţie, în primele zile de aplicare a noului cod rutier. 155 de permise de conducere au fost suspendate, fie pentru viteză excesivă sau conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi pentru accidente grave sau tamponări.
BUCURESTI - Poliţiştii şi procurorii antidrog au anihilat o importantă reţea de traficanţi de droguri, care aproviziona cu haşiş şi cannabis căminele studenţeşti, discotecile şi cluburile din Bucureşti.
Chiar dacă se apropie cu paşi repezi sărăbătorile, aceste zile ne trezesc mai degrabă sentimentul unei toamne târzii. Chiar dacă zăpada lipseşte, turiştii au profitat atât de vremea frumoasă, cât şi de weekendul prelungit, pentru a merge în excursie la munte.
BUCURESTI - Este luna cadourilor, iar românii au început alergătura după suveniruri. Unii testează piaţa, alţii deja s-au hotărât ce vor cumpăra şi îşi fac socotelile.
BUCURESTI - Frumuseţea e pe primul loc, mai ales în ajunul sărbătorilor de iarnă. Pentru a arăta cât mai bine în noaptea de la trecerea dintre ani, doamnele s-au grăbit să- şi facă încă de pe acum programări pentru tratamentele cosmetice.
BUCURESTI - Nerespectarea Codului Rutier aduce mare ghinion unora dintre şoferi. Un taximetrist oprit pentru un control de rutină în Piaţa Romană din Capitală a ajuns la spital pentru că a traversat pe unde nu trebuie.
MURES - Trei elevi din Turda au murit în comuna Hădăreni (Mureş), după ce maşina în care se aflau a intrat într-un TIR.
BULGARIA - Captură impresionantă de componente de arme de contrabandă, în vama Calafat. Aproape o sută de ţevi de mitralieră şi peste 1600 de benzi de cartuşe au fost descoperite într-un TIR bulgăresc.
BUCURESTI - Până la sfârşitul anului va fi cunoscut noul proprietar al Casei de Economii şi Consemnaţiuni ultima bancă cu capital de stat.

Mapamond

Eclipsa solară totală a început în Europa. Islanda a plonjat deja în obscuritate
Așteptată cu nerăbdare de milioane de europeni, o rară eclipsă solară a început miercuri în Rusia, în nordul Spaniei și în vestul Islandei, care a plonjat deja în obscuritate, informează AFP.

Mapamond

Ambasadorii țărilor NATO discută despre recentele încălcări ale spațiului aerian în Polonia și România
Ambasadorii țărilor membre ale NATO s-au întâlnit miercuri pentru a discuta despre recentele încălcări ale spațiului aerian în Polonia și România, precum și despre incidentele recente cu drone, a anunțat Alianța într-un comunicat, relatează agențiile Reuters și EFE.

România

Sistemul Electroenergetic Național dispune de resurse pentru acoperirea deficitului de producție după oprirea Unității 2
Sistemul Electroenergetic Național dispune de mai multe resurse pentru acoperirea deficitului de producție rezultat din oprirea Unității 2, printre care producția eoliană, Grupul energetic Rovinari 4 și producția hidro, a anunțat miercuri seara Ministerul Energiei.

Ştiri sportive

David Popovici: Au fost timpi mai rapizi decât la JO, o cursă foarte, foarte strânsă
Înotătorul român David Popovici a declarat, miercuri, după câștigarea celui de-al treilea titlu consecutiv de campion european la 100 m liber, la Paris, că este mândru de realizarea sa, mai ales că a fost o cursă foarte rapidă, cu timpi mai buni decât la Jocurile Olimpice.

Ştiri sportive

David Popovici a câștigat aurul la 100 m liber la Europene cu nou record al competiției
Înotătorul român David Popovici, campion olimpic, mondial și european, a câștigat medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de natație de la Paris, cu nou record al competiției, 46 sec 56/100.

Local

Transporturi agabaritice pe drumurile din Arad
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că trei transporturi agabaritice vor tranzita județul Arad în perioada următoare.

Local

Șansă pentru pacienții oncologici din Arad: Institutul Regional Timișoara
Peste 317 milioane de euro vor fi investiți în construirea Institutului Regional de Oncologie din Timișoara, care va trata pacienții din tot vestul țării.

Local

Incendiu la Sebiș: Focul s-a extins la terenul de sport și la mai multe grădini 
Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit miercuri, 12 august, în jurul orei 13.00, la Sebiș. Flăcările s-au extins în grădinile mai multor gospodării și în zona terenului de sport al orașului, amenințând locuințele din apropiere.

Local

Proiectul sălii de evenimente de lângă Westfield, în dezbatere publică
Proiectul pentru amenajarea unei zone de servicii, cu restaurant și sală de evenimente, în apropierea cartierului Westfield, va fi dezbătut public marți, 18 august. Întâlnirea este programată la ora 13.00, la Primăria Arad, iar cei interesați pot participa și online. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.