Avem grijă la ce mâncăm, dar nu ştim întotdeauna ce consumăm. Laboratoarele din ţara noasră nu pot depista toţii aditivii din alimente pentru că centrele de analiză a binecunoscutelor E-uri nu au dotările necesare pentru efectuarea unor analize complexe.
Cei care vor să plece la mare, dar nu şi-au făcut rezervare din timp la hotel vor plăti mai mulţi bani pentru cazare.
Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii (ANRC) a avizat solicitarea Romtelecom de rebalansare a tarifelor cu amănuntul pentru serviciile de telefonie fixă, cu intrare în vigoare la data de 15 august 2006.
Modificari la Romtelecom
Guvernul a decis majorarea, începând cu 1 septembrie, a valorii punctului de pensie de la 3% cât era prevăzut la 5%. Mărirea a fost posibilă datorită unei execuţii bugetare bune şi a excedentului bugetar înregistrat în primele şase luni ale anului.
Majorarea punctului pensie
Vremea devine tot mai capricioasă. Meteorologii spun că va ploua pe arii extinse, în aproape toată ţara. În unele zone furtuna va fi însoţită de căderi de grindină şi vînt puternic.
România este codaşă în Europa în ceea ce priveşte consumul de cafea. Astfel, în ţări precum Finlanda, consumul este de 11.94 kg pe cap de locuitor, Germania 7.4 kg, iar Austria 7.6 kg. Românii însă consumă sub 2 kg pe an.
Impozitele pentru autoturismele cu motoare sub 1,6 litri vor fi dublate începând cu anul viitor, iar pentru maşinile cu capacitate cilindrică ridicată vor fi plătite taxe de minim 800 lei (opt milioane lei vechi), urmând să fie introdusă şi o taxă de înmatriculare.
Guvernul a decis eliminarea termenului de graţie de 30 de zile, acordat după data scadenţei pentru plata facturilor, măsură de care beneficiau agenţii economici debitori, potrivit Legii nr. 469/2002 privind disciplina contractuală.
După italienii de la banca Monte dei Pasci di Siena şi Dexia Bank s-a retras din cursa pentru privatizarea CEC-ului dar franco- belgienii ar rămâne interesaţi de o altă investiţie din România.
Comunicatul comisiei de privatizare
Bancherii câştigă de patru ori mai mult. Câştigul mediu salarial net a fost de 833 lei în scădere cu0.7% faţă de luna precedentă se arată în raportul Institutului Naţional de Statistică.
Raport Statistică
Mapamond
Parlamentul suedez a adoptat joi reducerea vârstei răspunderii penale de la 15 la 14 ani, cu o lună înaintea alegerilor legislative, transmite AFP.
Mapamond
Ungaria a început joi lucrări de inginerie pentru a încerca să ridice nivelul Dunării în proximitatea centralei nucleare de la Paks, astfel încât să poată asigura continuarea funcționării acesteia în contextul unei previzibile scăderi din nou a nivelului apei necesare răcirii reactoarelor, a anunțat guvernul de la Budapesta, potrivit agenției EFE.
România
Cel mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49, în valoare de 52,83 milioane de lei (10,07 milioane de euro), a fost câștigat joi, cu un bilet de 8,50 lei, a anunțat Loteria Română.
România
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu, vicepreședinte al PNL, susține că liderul PSD, Sorin Grindeanu, „minte” când spune că partidul este în opoziție, în condițiile în care mai multe posturi din administrația centrală și locală, unele de conducere, sunt ocupate de social-democrați.
Ştiri sportive
Înotătorul român David Popovici, campion olimpic, mondial și european, s-a calificat în finala probei de 200 m liber, joi seara, la Campionatele Europene de natație de la Paris, cu cel mai bun timp din semifinale, 1 min 44 sec 56/100.
România
Ministerul Finanțelor reduce temporar cu 20% acciza la motorina standard, în perioada 16-31 august 2026, această măsură fiind un răspuns la creșterea puternică a cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă, a anunțat joi ministrul de resort, Alexandru Nazare.
Local
Un incendiu a izbucnit joi după-amiază la un vagon de călători aflat în stația Ilteu. Persoanele din vagon au reușit să se evacueze înainte de sosirea pompierilor, iar vagonul a fost decuplat de restul trenului.
România
Rezultatele extragerilor din data de 13-08-2026 sunt următoarele:
UT Arad
BUCUREȘTI. Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor TV au anunțat programul rundei cu numărul 6 din Superliga.