Mâine este ziua a şasea, din luna şasea a celui de-al şaselea an al noului mileniu. Nu puţini sunt cei care asociază această dată cu numărul 666, asimilat cu semnul diavolului după unele interpretări ale Bibliei.
Astăzi este Ziua Mondială a Mediului. Cu acest prilej, ministrul Mediului, Sulfina Barbu şi o serie de personalităţi politice vor participa la ecologizarea unei zone din pădurea Băneasa.
Peste 1200 de poliţişti şi jandarmi vor fi detaşaţi în această vară pe litoral pentru a asigura ordinea şi liniştea publică. Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, va fi prezent pe stadionul Farul din Constanţa unde, în mod oficial, va fi declanşată operaţiunea Litoral 2006.
La Bucureşti are loc unul dintre cele mai importante evenimente diplomatice organizate în acest an în Europa. Şefi de stat, de guvern şi miniştri din nouă ţări din zona Mării Negre, vor participa, la Palatul Parlamentului, la prima reuniune a Forumului Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat.
Furtuna a lăsat fără apă potabilă jumătate din populaţia municipilui Fălticeni. Ploile torenţiale au inundat parţial staţia de captare a apei din localitate. Pentru a nu lăsa tot municipiul fără apă, autorităţile au decis să alimenteze Fălticeniul alternativ.
Ratificarea tratatului de aderare a României şi Bulgariei de către Germania nu mai dă emoţii autorităţilor din România. Aceasta este vestea pe care Ministrul Integrării, Anca Boagiu a adus-o de la Berlin în urma discuţiilor purtate cu membrii parlamentului german.
Partidele de la putere se pregătesc de restructurarea sau remanierea Guvernului. O decizie în acest sens se va lua în şedinţa a Coaliţiei, când liderii PNL, PD, UDMR şi PC se vor întâlni pentru a pune cap la cap propunerile şi soluţiile fiecărui partid.
În Giurgiu se aşteaptă rezultatele testelor PCR, după ce a fost anunţată o nouă suspiciune de gripă aviară. Este vorba despre comuna Bulbucata unde, într-o gospodărie în care erau crescute aproape 300 de păsări, au fost găsite mai multe găini moarte.
Aproape 10 mii de turişti scandinavi au renunţat să-şi petreacă vacanţa de vară în România din cauza calităţii slabe a serviciilor din ţara noastră. Iniţial s- a crezut că unul dintre cei mai mari operatori turistici din lume, grupul TUI, s-a retras din România din cauza gripei aviare.
50 de persoane au fost reţinute şi se vor alege cu dosar penal, în urma ciocnirilor din timpul paradei gay. Cei 50 se aflau pe stradă în zona Piaţa Unirii şi au încercat să îi atace pe participanţii la manifestaţia pentru promovarea drepturilor homosexualilor.
UT Arad
Atitudinea jucătorului, care celebra alături de galeria Rapidului, i-a înfuriat pe fanii UTA-ei. Jucătorul și-a cerut scuze pe Instagam.
Local
Plaja Lacului Ghioroc se transformă sâmbătă, 15 august, într-un mare ring de dans în aer liber. „Noaptea DJ-ilor” începe la ora 19.00 și aduce două scene, 12 DJ și muzică pe parcursul întregii nopți.
România
Bolojan: Toate estimările arată că nu există riscuri pentru alimentarea cu energie la nivel național
Toate estimările arată că nu există riscuri pentru alimentarea cu energie la nivel național și sistemul energetic este stabil, a transmis vineri prim-ministrul interimar, Ilie Bolojan.
1
Mapamond
Ambasadorul SUA la Tokyo, George Glass, a afimat vineri că Washingtonul recunoaşte suveranitatea Japoniei asupra insulelor Kurile, revendicate de Tokyo şi unde joi s-a deplasat preşedintele rus, Vladimir Putin, pentru prima dată, transmite AFP.
România
Produsul Intern Brut (PIB) s-a menținut nemodificat în trimestrul II 2026 față de trimestrul I 2026, în termeni reali, în timp ce comparativ cu trimestrul II din 2025 a scăzut cu 0,4% pe seria brută și cu 2% pe serie ajustată sezonier, potrivit datelor semnal publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).
Mapamond
O dronă a intrat în spațiul aerian al Letoniei și a fost doborâtă de avioane de luptă ale unei țări partenere din NATO, a anunțat vineri armata letonă.
Local
O instructoare auto a stat la baza condamnării tuturor celor cinci polițiști examinatori condamnați pentru mita de la Permise.
3
Mapamond
Parlamentul suedez a adoptat joi reducerea vârstei răspunderii penale de la 15 la 14 ani, cu o lună înaintea alegerilor legislative, transmite AFP.