Guvernul a decis să dea învăţământului un buget egal cu 5% din PIB, pentru proiecte, dar nu-i este foarte clar...unde să-i găsească.
După o săptămână de grevă şi trei runde de negocieri, Guvernul a venit cu o ofertă pentru Educaţie - 5 procente pentru investiţii.
Liderii greviştilor au precizat că, în acest moment, încetarea grevei nu este o certitudine. Nemulţumiţi, sindicaliştii au anunţat că îi vor consulta pe colegii lor din teritoriu ca să stabilească ce vor face în continuare.
Au trecut 10 ani de la moartea lui Corneliu Coposu. Cei care l-au iubit şi l-au admirat, oameni politici sau nu, s-au adunat astăzi la monumentul ridicat în cinstea lui.
Guvernanţii au mai găsit ceva bani pentru învăţământ, dar numai pentru o lună şi jumătate, cât a mai rămas din 2005.
Medicii vasluieni care au îngrijit-o pe măicuţa Irina Cornici, decedată în urma unui ritual de exorcizare la mănăstirea Tanacu, sunt cercetaţi pentru neglijenţă în serviciu.
Autorităţile române au semnat un nou contract pentru securitatea frontierelor cu grupul EADS.
Profesorii au intrat în grevă pentru că doresc şcoli mai bine dotate, laboratoare utilate, mai multe fonduri pentru achiziţionarea cărţilor din biblioteci, dar şi prime ori salarii mai mari.
Pe fondul tensiunilor sociale din aceste zile, premierul Călin Popescu Tăriceanu a încercat ieri să găsească o cale de împăcare cu sindicatele şi patronatele din Consiliul Economic şi Social.
Greva generală din învăţământ va continua şi astăzi, pentru că negocierile de la Guvern au eşuat ieri din nou.
România
Peste 120 de persoane sunt vizate de amendamentul la Legea integrității, care prevede pierderea mandatului sau a funcției în cazul în care există decizii definitive în instanță privind încălcarea regimului incompatibilităților și conflictului de interese.
Local
Zilele Aradului 2026 au trecut de primul weekend, cu muzică în Parcul Eminescu, Food & Fun pe Bulevardul Revoluției, distracție pentru copii în Piața Avram Iancu și un carnaval la care au participat peste 20 de comunități și grupuri. Manifestările continuă până duminică, 23 august.
România
Președintele USR, primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a afirmat luni, după decizia Curții Constituționale pe Legea integrității, că „în loc să oprească un brutal abuz de putere, majoritatea PSD din CCR tocmai l-a validat”.
1
Local
Zece din cele unsprezece persoane implicate în scandalul din centrul Aradului, de sâmbătă seara, au fost plasate sub control judiciar după ce fuseseră reținute 24 de ore.
1
România
Curtea Constituțională a stabilit ca fiind constituțional un amendament introdus în Legea integrității la cererea PSD și AUR, prin care aleșii găsiți incompatibili sau în conflict de interese își pierd funcțiile. Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțională, luni, sintagma „persoana care are relații asemănătoare celor dintre soți” din Legea privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Local
Un incendiu subteran afectează o zonă din Lunca Mureșului, unde focarele apar în sol și ajung la rădăcinile arborilor. Pompierii arădeni au intervenit de șapte ori în ultimele luni, iar în iulie focul s-a extins la vegetația forestieră și a afectat aproximativ 30 de hectare.
2