Alt om de afaceri, alt sechestru! Conturi de două milioane de dolari ale lui Corneliu Iacobov au fost blocate în Monaco.
Omar Hayssam şi Mohamad Munaf au fost trimişi în judecată în dosarul în care sunt acuzaţi de acte de terorism.
Pentru ca virusul aviar să nu ajungă şi în alte zone ale ţării, toate maşinile şi trenurile care ies din Dobrogea trebuie să treacă prin filtre dezinfectante.
România şi Turcia vor primi, în curând, gratuit doze de vaccin antigripal Tamiflu de la compania care îl produce, potrivit Wall Street Journal.
Suntem un popor de nemulţumiţi. Este concluzia celui mai recent sondaj de opinie, realizat în perioada septembrie-octombrie de institutul de sondare INSOMAR.
Primul ministru, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că, în perioada următoare, este necesară o modificare în ceea ce priveşte Ministerul Integrării Europene.
Vor fi depuse ofertele pentru privatizarea Băncii Comerciale Române. 9 investitori străini se luptă pentru cea mai mare bancă din ţara noastră.
România şi Turcia vor primi, în curând, gratuit doze de vaccin antigripal Tamiflu de la compania elveţiană care îl produce, potrivit Wall Street Journal.
Luni vom afla dacă virusul de la Maliuc este de tip H5N1. Din Marea Britanie sunt aşteptate rezultatele testelor de patogenitate pentru probele recoltate din localitate.
Prima zăpadă a adus cu ea şi primele probleme în trafic. În această noapte, mai multe tiruri au derapat intre Braşov şi Predeal.
Local
Tradiționala sărbătoare la avea loc în perioada 20 – 23 august și propune zeci de evenimente pentru participanți.
Local
Consiliul Județean Arad speră să obțină finanțare europeană pentru dezvoltarea Taberei Căsoaia.
România
Cheltuielile publice pentru educație (de la grădiniță și până la liceu) în Uniunea Europeană au reprezentat 4,7% din produsul intern brut (PIB) în anul 2023, o cifră care nu a suferit modificări comparativ cu situația din anul 2022, arată datele publicate marți de Eurostat.
Local
Are 28 de ani, a terminat Robotică și lucrează într-o firmă de electronică, unde programează inclusiv mașini care marchează cu laser. În timpul liber, însă, Roxi – Roxana Căvășdan - schimbă complet registrul: lucrează cu fetru, aburi, calapoade, ace și instrumente de gravură și creează, una câte una, pălării personalizate sub numele Maramá. O pasiune descoperită aproape întâmplător în pandemie începe să capete, încet, conturul unui business.
Local
Cele 13 finaliste Miss Arad 2026 au intrat în etapa de pregătire pentru finala care va avea loc în 3 septembrie, la Vechiul Cazinou din Arad. Pe parcursul lunii august, concurentele participă la repetiții, antrenamente, pregătire scenică și activități de dezvoltare personală, iar biletele pentru eveniment, cu o componentă caritabilă, au fost deja puse în vânzare.
Local
Examenul de bacalaureat național, sesiunea august-septembrie 2026, a venit cu rezultatele inițiale: 33% din candidații arădeni au promovat.
România
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat, marți, că va contesta în continuare măsura controlului judiciar care i-a fost impusă de procurorii DNA, pentru că se consideră nevinovat.