aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
GALERIE FOTO| Povestea Roxanei, arădeanca din spatele pălăriilor Maramá

GALERIE FOTO| Povestea Roxanei, arădeanca din spatele pălăriilor Maramá

De Sorina Ambruș
la 18 August 2026 14:32

GALERIE FOTO| Povestea Roxanei, arădeanca din spatele pălăriilor Maramá

18 August 2026 14:32
Are 28 de ani, a terminat Robotică și lucrează într-o firmă de electronică, unde programează inclusiv mașini care marchează cu laser. În timpul liber, însă, Roxi – Roxana Căvășdan - schimbă complet registrul: lucrează cu fetru, aburi, calapoade, ace și instrumente de gravură și creează, una câte una, pălării personalizate sub numele Maramá. O pasiune descoperită aproape întâmplător în pandemie începe să capete, încet, conturul unui business.
Scris de Sorina Ambruș - Are 28 de ani, a terminat Robotică și lucrează într-o firmă de electronică, unde programează inclusiv mașini care marchează cu laser. În timpul liber, însă, Roxi – Roxana Căvășdan - schimbă complet registrul: lucrează cu fetru, aburi, calapoade, ace și instrumente de gravură și creează, una câte una, pălării personalizate sub numele Maramá. O pasiune descoperită aproape întâmplător în pandemie începe să capete, încet, conturul unui business.

Trimite articolul

X
Alegerea Facultății de Robotică nu a venit în urma unui plan făcut cu ani înainte. În clasa a XII-a, Roxi știa mai degrabă ce nu vrea să facă și a început să elimine variante. Era bună la matematică și fizică, iar Robotica i s-a părut interesantă și, mai ales, un domeniu de viitor.
Astăzi lucrează într-o companie din domeniul electronicii. Printre masinile din productie de care se ocupa sunt și mașini care marchează cu laser, o tehnologie care pare să fi găsit, într-un fel, o continuare și în cealaltă preocupare a sa: unele dintre pălării sunt gravate și personalizate.

O căutare de un minut

Pasiunea pentru pălării exista de mult, deși, paradoxal, Roxana spune că nici măcar nu obișnuia să le poarte. În pandemie, în perioada în care timpul petrecut acasă îi împingea pe mulți să caute ocupații noi, a tastat aproape fără să se gândească „curs de pălării”. „A fost o căutare de un minut maximum. Am căutat foarte random, curs de pălării. Dar de nicăieri. Și atât a fost. Am lăsat-o baltă”, povestește ea.
Ideea nu a dispărut însă. Câțiva ani mai târziu, pe Instagram, a dat peste un curs care putea fi urmat de la distanță. Pentru ea era important, fiindcă nu putea merge la București. A decis să încerce, fără mari așteptări: în cel mai rău caz, avea să rămână cu o pălărie făcută de ea.

Prima nu a fost tocmai un succes în propriii ei ochi. „N-am fost mulțumită. Și acum, dacă te uiți la prima pălărie și te uiți la cele de acum, vezi o diferență foarte mare.”
A continuat aproape un an pe cont propriu, testând, căutând informații și încercând să înțeleagă singură ce nu funcționează. Numai că meseria nu este una despre care să găsești foarte ușor explicații detaliate pe internet. La un moment dat a simțit din nou că a ajuns la o limită și a urmat un al doilea curs. De data aceasta, spune ea, a primit răspunsurile la întrebările care se adunaseră între timp.

Fetru, aburi și multă răbdare
O pălărie începe de la trei lucruri esențiale: culoarea, mărimea și forma. Iar mărimea nu este deloc un detaliu. „Circumferința capului contează cel mai mult, ca să-ți fie bună. La cele din magazine se întâmplă să fie puțin mici și tot intră pe cap pentru că sunt moi. La o pălărie făcută cum trebuie, mărimea contează.”
După alegerea materialului, fetru în principal din lână, începe lucrul propriu-zis. Pălăria este pusă pe calapod și modelată la abur, apoi este cusută banda interioară și abia după aceea vine partea în care fiecare piesă își capătă personalitatea: accesoriile, broderia, gravura sau alte detalii cerute de client.
Fetrul nu este, spune Roxana, tocmai cel mai cooperant material. „E destul de capricios. Trebuie încălzit ca să-i dai forma și este destul de gros. Nu e un material subțire și foarte maleabil.”

Stația de aburi și calapoadele pentru diferitele mărimi sunt printre instrumentele esențiale. Iar procesul cere timp. O pălărie poate fi terminată într-o săptămână atunci când lucrează la ea în paralel cu serviciul. Chiar și lucrată intensiv, tot sunt necesare trei-patru zile, pentru că există etape care nu pot fi grăbite. După apretare, de exemplu, trebuie lăsată să se usuce: vara aproximativ o zi, iarna chiar două sau trei.

Pălăria care trebuie să ți se potrivească

Roxi nu crede că orice model se potrivește oricui și le spune asta celor care vin să probeze. „Dacă văd persoana că probează în fața mea, îi spun. Mi se pare mai corect să-i spun dacă o pălărie îi stă bine sau nu.”
A constatat același lucru când a început să facă și toci. Unele persoane le probează și descoperă că nu li se potrivesc deloc, în timp ce pe altele același model arată spectaculos.
Preferatele ei rămân însă pălăriile de cowboy. Tocmai pentru că mulți sunt convinși, înainte să le probeze, că sunt prea extravagante sau că nu îi avantajează. „Am avut foarte mulți oameni care au probat o pălărie normală, apoi una de cowboy și au spus: «Vai, dar asta nu-mi stă mai bine?» Mi se pare că o pălărie poate schimba foarte mult o ținută. Poți să fii în blugi și tricou și, dacă îți pui o pălărie, deja nu mai ai nevoie de altceva.”
Modelele pe care le face sunt diverse. Unele sunt potrivite pentru o ținută de zi, altele sunt mai elegante, inclusiv cu dantelă. Diversitatea este intenționată: dacă ar crea doar ceea ce ar purta ea, spune Roxi, și-ar limita foarte mult publicul.

Maramá și Luna

Numele sub care și-a adunat creațiile, Maramá, are și el o poveste. Roxana căuta un nume legat de Lună, de care spune că a fost dintotdeauna atrasă. În plus, Luna este și numele cățelușei sale. A găsit astfel Maramá, nume asociat Lunii în tradițiile polineziene, și a simțit că legătura este exact cea pe care o căuta. „Mi-a plăcut foarte mult cum sună, se potrivește și se leagă și de ea, și de ceea ce îmi place mie.”
Dacă realizarea pălăriilor a venit cu multe încercări, partea de promovare s-a dovedit chiar mai dificilă.
Roxi a început pe Instagram cu fotografii ale produselor. A înțeles repede însă că imaginile statice nu erau suficiente și că videoclipurile ajungeau la mai multă lume. Problema era că nu se simțea deloc confortabil în fața camerei.
La început filma doar mâinile în timp ce lucra. Schimbarea a venit vara trecută, la un eveniment din Arad dedicat brandurilor mici și mari. Organizatoarele au realizat câte un videoclip pentru fiecare stand, iar Roxi a trebuit să apară și să vorbească.
„După ce am văzut videoclipul, am zis: ok, am și vorbit, trebuie să încep să mă filmez făcând pălăriile. Chiar m-a ajutat foarte tare că am fost cumva forțată să fac videoclipul, pentru că altfel nu știu când începeam.”

A observat apoi că postările în care apare și ea au rezultate mai bune decât cele în care se vede numai produsul. Iar unele dintre cele mai urmărite videoclipuri au fost cele spectaculoase, în care intervine asupra pălăriei cu foc sau o gravează. În prezent, Instagram rămâne platforma pe care este cea mai activă. Are și Facebook și TikTok, însă recunoaște că pe acesta din urmă nu a reușit încă să fie suficient de constantă.

Din hobby, spre business

Maramá a pornit ca hobby, dar Roxana încearcă să îl transforme într-o afacere. A început să participe la târguri și festivaluri, inclusiv la Timișoara, iar experiența i-a arătat că prezența fizică este importantă chiar și atunci când vânzările nu vin pe loc.

Oamenii văd pălăriile, le ating, le probează, află ce mărime li se potrivește și, uneori, revin ulterior cu o comandă. A organizat și un pop-up store la Arad, înainte de Crăciun, iar reacția publicului a confirmat aceeași idee: pălăria este un produs care se vinde diferit atunci când îl poți încerca.

Lucrează predominant pe comandă, tocmai pentru că trebuie să coincidă atât modelul dorit, cât și mărimea. Păstrează și un stoc mic, însă nu lucrează în serie.
Personalizarea este foarte cerută. A gravat nume, inițiale și diferite simboluri, a realizat inclusiv o pălărie pentru DJ-ul arădean Alex Ungur, pe care i-a trecut inițialele. Alți clienți au vrut pe pălării lăbuțele animalelor lor și numele acestora.
Procesul presupune mai întâi desenul, apoi arderea modelului în material. Și, inevitabil, au existat și pălării sacrificate pentru exercițiu. „Am stricat, am pătat, am ars prea tare. E inevitabil ca să înveți.”

Bucuria de a le vedea purtate

Unele dintre cele mai interesante comenzi au fost tocmai cele care au obligat-o să facă ceva ce nu mai încercase. Așa a început să realizeze toci, după ce cineva a întrebat-o dacă poate face una. După mai multe teste, a reușit, iar una dintre creații a ajuns să fie purtată la un eveniment la București.
În această vară a avut o altă provocare: a brodat un text pe voalul de mireasă al unei prietene. Avea deja experiență cu broderia pe pălării, dar materialul și miza erau cu totul diferite. Pentru Roxi, însă, cea mai mare satisfacție nu vine neapărat dintr-un model complicat.
„Bucuria cea mai mare pentru mine este când văd oamenii că le poartă și știu că eu le-am făcut. Văd că sunt fericiți și că le place. Asta e foarte fain.”
Au existat și momente în care a vrut să renunțe, mai ales atunci când nu reușea să obțină rezultatul pe care îl voia și nu găsea informațiile de care avea nevoie. Părinții și prietenul ei au fost cei care au împins-o să continue. Dar argumentul decisiv a rămas plăcerea de a lucra. „Pot să fiu obosită, poate să fie orice. Dacă mă apuc să lucrez la ele, parcă toate trec. E relaxant.

Iar pentru ea, pălăria nu este doar ceva care completează o ținută. „Mi se pare că ar trebui să se potrivească foarte bine cu personalitatea ta. Din pălăria aia să reiasă cumva personalitatea ta. Și mi se pare că îți dă încredere. E altceva.”

Magazin virtual
Pe Roxana și ale sale pălării lucrate cu migală și pricepere o găsiți pe Instagram: maramá.hats. Dați-i un follow și poate, cine știe, vă îndragostiți de piesele create de ea. Tot acolo puteți cere detalii și plasa eventualele comenzi.

FOTO | Povestea Roxanei, arădeanca din spatele pălăriilor Maramá

 

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
aradeanca ,
în spatele pălăriilor Maramá ,
pălării personalizate ,
Roxana Căvășdan
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Arbitru tânăr și fără experiență la UTA – Rapid!
    2
    Căpitanul Alex. Benga: „Nu vom ceda, 100%”
    3
    Președintele a promulgat o serie de legi din PNRR și ratificarea Acordului SAFE
    4
    Cancelarul Merz îi cere, de la Kiev, președintelui Putin să pună capăt „războiului său lipsit de sens”
    5
    Viitori campioni ai tenisului european joacă la Arad
    6
    Comisia Europeană va evalua impactul amendamentelor adoptate de Parlament la legea decarbonizării din România
    7
    Vlăduţ Popa, dublu medaliat cu aur!
    8
    Zilele caniculare sunt urmate de vijelii și averse: ANM a emis cod galben de instabilitate atmosferică
    9
    Icoana Maicii Domnului „Dulcea Sărutare”, la Șicula
    10
    22 de comune și un oraș din Arad, „codașe” la digitalizare

    Mapamond

    Cancelarul Merz îi cere, de la Kiev, președintelui Putin să pună capăt „războiului său lipsit de sens”
    Cancelarul german, Friedrich Merz, i-a cerut duminică președintelui Vladimir Putin să pună capăt invaziei ruse în Ucraina, un conflict armat pe care liderul german l-a descris drept un „război lipsit de sens”, în timpul vizitei sale surpriză la Kiev, informează EFE.

    ARADON Sport local

    Fotbal – Liga 4, Etapa 7

    ARADON Sport local

    Liga 3, Seria 7, Etapa 7

    Local

    Siguranța elevilor, misiunea polițiștilor în noul an școlar
    Odată cu începerea noului an școlar, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu celelalte structuri din I.P.J. Arad, și cu sprijinul jandarmilor, au reluat activitățile desfășurate în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora.

    Local

    O tânără de 25 de ani din Seleuș s-a răsturnat cu ATV-ul la Arieșeni

    Local

    ITM, cu ochii pe agricultură
    Timp de câteva luni, inspectorii ITM Arad au efectuat acțiuni de control la angajații din sectorul agricol cu scopul de a diminua riscurile de accidentare. 1

    Local

    A transformat un stâlp de indicator în artă florală

    România

    Miruță: Înțeleg câtă incertitudine e în perioada aceasta și ca om care coordonează două ministere mari
    Ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor, Radu Miruță, a transmis, sâmbătă, că întreaga țară traversează o perioadă de incertitudine și înțelege acest lucru și ca om care coordonează interimar două ministere importante, „în care cei mai mulți își fac treaba cum pot mai bine” și unde este important să fie redusă risipa.

    Mapamond

    Șeful poliției din Paris afirmă că mișcarea de protest a elevilor a scăpat de sub control și îndeamnă la calm
    Șeful poliției din Paris, Patrice Faure, a declarat sâmbătă că mișcarea de protest a elevilor, care s-a extins în toată Franța, a scăpat de sub control și i-a îndemnat pe manifestanți să revină la forme pașnice de protest, avertizând că autoritățile vor răspunde cu fermitate la violențe și acte de vandalism, relatează Reuters.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.