aradon.ro Web analytics


Partidul democrat cere PSD să înceteze campania de denigrare a României în faţa organizaţiilor internaţionale.
Si in Romania exista risul aparitiei unor epidemii de boli care provin de la animale, astfel ca ministrul Agriculturii va lua masuri pentru prevenirea unor astfel de epidemii. Gripa aviară 07.10.2005
Un alt politician care îi transmite un mesaj preşedintelui, după consultările parlamentare, este senatorul Ion Iliescu.
Adrian Iovan a tras cu o armă de vânătoare, de la mai puţin de un metru. Aceasta este concluzia raportului preliminar al legiştilor care au făcut autopsia bărbatului împuşcat de soţul Romanitzei Iovan.
La întâlnirea primarilor din Balcani, preşedintele Traian Băsescu a acuzat PSD că încearcă să blocheze aderarea la termen a României la Uniunea Europeană.
Directorul Oficiului pentru Migraţia Forţei de Muncă a intrat în greva foamei. Aurel Teodorescu protestează faţă de ilegalităţile la care sunt supuşi românii care doresc să muncească în Spania.
Un avion al companiei Blue Air, cu 58 de pasageri la bord, a revenit pe aeroportul Băneasa, fără a ajunge la destinaţie întrucât că pilotul a observat o crăpătură în geamul cabinei.
Colaborarea dintre Consoliul Naţional de Studiere a Arhivelor fostei Securităţi şi SRI va avea începând de astăzi o bază scrisă.

România

Transelectrica: Situația energetică națională este stabilă; capacitățile de producție și importurile compensează indisponibilizarea unităților de la Cernavodă
Situația energetică națională este stabilă, iar capacitățile de producție disponibile, împreună cu cele de import, asigură necesarul de energie electrică al României, în contextul indisponibilizării Unităților 1 și 2 de la Cernavodă, a anunțat marți Compania Naționala de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA.

România

Pîslaru: Bolojan și Fritz au devenit incomozi pentru că împărtășesc aceeași viziune reformatoare pentru România
Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, vicepreședinte al PNL, a afirmat, marți, că premierul interimar Ilie Bolojan a devenit incomod pentru că agenda sa vizează „eliminarea privilegiilor și sinecurilor și reformarea din temelie a statului român”. 1

Mapamond

Trump insistă că Strâmtoarea Ormuz este un „nou teritoriu american”
Președintele american, Donald Trump, a descris marți încă o dată Strâmtoarea Ormuz drept „noul teritoriu american”, postând pe rețeaua sa de socializare Truth Social o fotografie cu o astfel de referire, relatează agenția EFE. 1

România

Nicușor Dan despre decizia CCR pe Legea ANI: Argumentele din sesizarea de neconstituționalitate - foarte solide
Președintele Nicușor Dan a transmis marți o primă reacție privind decizia CCR pe Legea integrității, subliniind că argumentele din sesizarea lui de neconstituționalitate erau foarte solide.

Local

8.000 de spectatori la Teatrul de Vară
Ediția 2026 a Teatrului de Vară a fost declarată una de succes, peste 8.000 de spectatori participând la spectacole.

Local

Baza sportivă din Moneasa, în șantier

Local

Praznicul de Pită Nouă 2026, în weekend, la Pecica
Tradiționala sărbătoare la avea loc în perioada 20 – 23 august și propune zeci de evenimente pentru participanți.

Local

Proiect de 24 de milioane pentru Tabăra Căsoaia
Consiliul Județean Arad speră să obțină finanțare europeană pentru dezvoltarea Taberei Căsoaia. 1

România

România ocupă ultimul loc în UE la ponderea în PIB a cheltuielilor publice pentru educație
Cheltuielile publice pentru educație (de la grădiniță și până la liceu) în Uniunea Europeană au reprezentat 4,7% din produsul intern brut (PIB) în anul 2023, o cifră care nu a suferit modificări comparativ cu situația din anul 2022, arată datele publicate marți de Eurostat.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.