aradon.ro Web analytics


Evoluţia primelor RCA este în directă legătură cu numărul foarte mare de accidente pe care vehiculele înmatriculate în România le produc atât în ţară, cât şi în străinătate, susţin reprezentanţii Uniunii Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
O femeie și fiul ei au fost omorâți în comuna Peretu, iar un alt bărbat a ajuns la spital cu mai multe răni, autorul faptelor fiind deja în custodia Poliției, a declarat, marți, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Teleorman, Mioara Daniela Pășu.
Comitetul de Organizare a Funeraliilor de Stat – condus de șeful Cancelariei premierului – s-a întrunit într-o ședință luni, de la ora 14:00, pentru a stabilii detaliile înmormântării fostului președinte Ion Iliescu, internat la Terapie Intensivă. Legea prevede că foștii președinți de stat au parte de un ceremonial special de înmormântare, potrivit Hotnews.ro.

Local

Trei arădence, în finala internațională a Little Prince & Princess 2026
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora vor reprezentan Aradul şi România la concursul de frumuseţe destinat copiilor.

România

Eurostat: România, printre statele UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor locuințelor, în trimestrul doi
Prețurile locuințelor au crescut cu 1,1% în zona euro și cu 1,2% în UE, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, iar cel mai mare avans a fost raportat în Lituania, Bulgaria și România, arată datele colectate prin Indicele prețurilor locuințelor, publicat joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Local

Investiţie de 9 milioane lei la liceul din Sântana

Local

Curs susținut de către părintele Agapie Corbu

Local

Şase PUZ-uri aprobate în ultima şedinţă CLM
Cu excepţia unui singur, toate celelalte au fost votate cu „unanimitate pentru”.

Local

S-a consumat prima zi a anchetei de trafic

Local

Despre arheologia realității
„Cât de mult mai putem avea încredere în ceea ce vedem?” este întrebarea de la care porneşte expoziţia Nitei Mocanu, vernisată sâmbătă.

Local

De astăzi, Aradul reciclează
Campania de colectare a deșeurilor electrice și electronice se desfăşoară în perioada 1 octombrie – 27 noiembrie 2026.

Advertorial

Literatura crestina: carti care hranesc mintea si sufletul
Literatura crestina ocupă un loc aparte în universul cărților, deoarece aduce împreună plăcerea lecturii și întrebările profunde despre credință, familie, alegeri, speranță și relația omului cu Dumnezeu. De la romane și mărturii de viață până la cărți de studiu biblic sau volume dedicate familiei, acest domeniu este mult mai divers decât poate părea la prima vedere.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.