Rolul puterii judecătorești într-un stat de drept nu este doar de a garanta supremația legii și respectarea drepturilor fundamentale, ci de a constitui suportul echilibrului social, prin rezolvarea stărilor litigioase care apar în societate în acord cu dispozițiile legii, iar pentru ca acest deziderat să fie atins, statul trebuie să funcționeze conform regulilor democratice, cele trei ramuri ale puterii acestuia trebuie să fie egale, echilibrate, să se poată contracara, dar totodată să coopereze cu loialitate pentru realizarea binelui public, declară președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Corina Corbu.
Cei trei foști oficiali ai statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relatează Europa Liberă care publică documente clasificate, potrivit Hotnews.ro.
Măsurile fiscal-bugetare propuse recent conduc la scăderea puterii de cumpărare a tuturor cetățenilor și afectează stabilitatea sau predictibilitatea în societate, generând un impact social și economic negativ asupra întregii societăți, care va resimți efecte similare perioadei anilor 2010, arată Consiliul Economic și Social, care a avizat nevaforabil, vineri, pachetul fiscal pregătit de Guvern.
PSD denunță „tentativa de manipulare a opiniei publice” prin aserțiunea că problemele bugetare din prezent ar fi fost provocate de deficitul înregistrat anul trecut și anunță că va propune în coaliția de guvernare, în perioada următoare, o serie de măsuri consistente de tăiere drastică a privilegiilor și sinecurilor.
România
Tarifele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu realizat de cercetători și experți ai Academiei de Studii Economice (ASE) din București.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a fost audiat vineri în calitate de martor la DNA Iași în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, la solicitarea presei acreditate la Palatul Victoria.
UT Arad
Meciul a fost liniștit, însă utistul Ouaneh a ieșit accidentat. Dolny a marcat în propria poartă.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan consideră că pensiile și salariile din sectorul public ar trebui indexate în 2027, după ce scumpirile din ultimii doi ani au redus puterea de cumpărare. El spune că viitorului Guvern îi va fi greu să mențină veniturile plafonate.
1
Local
Sectorul industrial din judeţul Arad a înregistrat un recul de 19,8% în primele şapte luni ale anului 2026 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, evoluţie marcată de scăderea comenzilor din fabrici şi de reducerea cifrei de afaceri, arată datele centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică în Buletinul Statistic Lunar.
3