Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) atrage atenţia utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă asupra riscului de roaming involuntar în peste 350 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţele de graniţă, în contextul călătoriilor de vară şi al altor activităţi în zonele de graniţă ale României.
România ar trebui să încheie procesul iniţiat în vederea luării în considerare a recomandărilor Comisiei de la Veneţia privind legile justiţiei şi să-şi accelereze eforturile pentru a asigura consultări publice efective înainte de adoptarea legislaţiei, recomandă Comisia Europeană în raportul său anual privind statul de drept în statele membre UE, prezentat miercuri.
Local
A intrat în vigoare legea privind recoltarea în scop preventiv a urșilor din România. Aradul are cotă de un urs.
Local
LIPOVA. Veste bună pentru toți cei care obișnuiesc să consume apă minerală de la izvorul din Lipova: după ce, pentru o perioadă de timp, izvorul nu a mai furnizat apă, acum problema a fost rezolvată.
Local
Arădenii care îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea ajutorului de încălzire a locuinţei au la dispoziţie cinci centre în care pot depune cererile.
Local
Senator USR Răzvan Anghel: „Nu putem ieși din criza politică întorcându-ne la vechile aranjamente”.
Mapamond
Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, care este în prezent judecător la Curtea Internațională de Justiție, a câștigat vineri Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026, „pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional”, a anunțat Comitetul Nobel norvegian într-un comunicat de presă postat pe site-ul său.
Local
Arădeanca de 19 ani, în Top 7 la „Princess of Universe” și încoronată „Princess of Europe 2026”.
Local
„Sponsorizarea cu destinaţie” vine de la Webasto. A fost cumpărat un electrocardiograf, se mai achiziţionează o targă.
Local
14 pompieri militari din județul Arad au fost mobilizați pentru a sprijini intervențiile de stingere a incendiilor de vegetație și fond forestier din Parcul Național Domogled – Valea Cernei.